Contur de Hartie (fragment)

1

Doar in visele sale a sarutat-o…
Niciodata nu a atins-o, niciodata nu a tinut-o de mana, niciodata nu i-a simtit buzele aproape ori respiratia la nivelul pieptului.
Dupa atatea vise, dupa atata amar de vreme, ale lor buze s-au inconvoiat, atingandu-se pentru prima… si ultima oara. O alta dimensiune s-a deschis, intreaga realitate transformandu-se in acel vis pentru care el traia de atatia ani. Si-a lasat sufletul ca sclav pentru prezenta si existenta ei, incercand pentru tot posibilul sa ajunga cea mai importanta persoana din viata fetei.
Acel sarut insa, acea atingere, acea prezenta, toate au fost mult prea scurte.
Se iubeau.
Chiar si cand cerul era innorat ei reprezentau cele doua stele ce intotdeauna vor straluci mai puternic decat orice raza a Soarelui.
Cu toate astea… orice minune dureaza trei zile.
Vocea ei rasuna perfect in orice circumstanta, insa ale lui vorbe niciodata nu au patruns in sufletul fetei. Fecioara din el il impiedica sa arate ceea ce simtea, ceea ce dorea sa creeze alaturi de ea. Pentru prima data, sufletele pereche isi dovedeau existenta.
Cicatricile din trecut insa… nu aveau sa treaca niciodata.
Decaderea acelui inger avea sa isi faca simtita prezenta chiar si in aceasta idila.
Desi visele lui se amplificasera, conducandu-i mintea catre noi ipostaze de genul “pentru totdeauna impreuna”, realitatea ii arata altceva. Moartea ei i-a demonstrat ca nu trebuie intotdeauna ca doi oameni sa se iubeasca pentru a ramane impreuna. Sunt si alti factori ce pot influenta acea legatura oricat de puternica ar fi ea.
Nu a fost de fata atunci cand ea a alunecat catre lumea celor drepti, insa a fost prezent atunci cand s-a aruncat peste sicriul ei prima lopata de pamant. A privit totul cu incetinitorul incercand sa nu se prabuseasca alaturi de ea (chiar daca asta si-ar fi dorit). I-a jurat credinta si de atunci nici-o alta pereche de buze nu l-a mai atins. Nici-o alta privire nu l-a mai desenat. Nici-o alta mana nu l-a mai mangaiat. Nici-un alt trup nu a mai dansat alaturi de el. Nici-o alta voce nu i-a mai luminat fiecare dimineata. Nici-o alta prezenta nu s-a mai aflat peste crestetul aurei sale.
Urmatoarele vise… cosmarul cel de-apoi.
Trupul ei zdrobit se afla intins in neant asteptand ca soferul drumului catre judecata sa isi faca aparitia.
El, isi facu aparitia (ceva cam tarziu…) prinzand un ultim firicel de sange ce se scurgea din coltul gurii ei. Acele buze… Acei ochi… acum erau inchisi si morti.
Se prabusi in genunchi langa trupul sau, simtindu-si ochii iesind din orbite. Isi simti membrele facute din gelatina, iar creierul ii intrase in colaps. Inima ii batea din ce in ce mai puternic, iar bratele incepura a-i tremura. Mimeaza cateva atingeri peste trupul ei, apoi privi haotic in jurul sau, in camera devastata.
Pe coltul biroului, undeva langa tastatura computerului care inca functiona, zacea intinsa o poza ceva mai veche ce contura chipul ei… zambind.
El o ia cu mainile tremurand, privind-o cu ochii bulbucati, iesiti nebuneste din orbite. Intr-unul din colturile acesteia, doua picaturi de sange zaceau asteptand sa se uneasca intr-o pata rosiatica. Baiatul le atinge cu varful degetelor si, in tendinta de a le sterge le intinde pe intreg coltul pozei, formand o roseaţă mazgalita pe un fundal incert.
Era singura poza pe care o putea avea cu ea.
Cu mainile tremurand baga poza in buzunarul de la piept al gecii de piele, apoi se ridica si pasi afara din camera cu aceeasi privire paranoica, lasand cadavrul in mijlocul camerei, asteptand ca medicii legisti si fortele de ordine sa isi faca aparitia. Cu vocea tremurand isi soptea mergand:
-Aceasta despartire niciodata nu a existat… Aceasta despartire niciodata nu a existat… Aceasta…

Trup de Sticla (fragment)

1

“Vino cât mai repede la mine, te rog!”
O parte din ultimele ei cuvinte.
Fără sens… Fără oprire… Totalmente repetate.
“Vino cât mai repede la mine, te rog!”
“Nu-mi vine să cred ce se întâmplă, e un coşmar!”
“Deja am început să tremur…”
Şi a continuat.
“Vino, te rog!”
Iar eu m-am dus…

2

-Vino cât mai repede la mine, te rog! îi ziceam cu vocea tremurând şi cu doze de lacrimi gata să iasă în văzul lumii.
Priveam monitorul computerului şi încercam să mă fac să cred că nu este adevărată acea pală a realităţii. Chiar de mi se demonstra contrariul… acel demon nu avea nici-un drept să vină după mine.
Totuşi o făcea.
-Vino cât mai repede la mine, te rog!
Tot repetam.
Iar el se chinuia să înţeleagă reacţia mea, deşi era aproape imposibil, pentru că nu făceam altceva decât să repet nişte cuvinte ca o poruncă, dupa o discuţie, aparent, fără importanţă, legată de o persoană ce nu trebuia să ajungă din nou la mine.
-Nu-mi vine să cred ce se întâmplă, e un coşmar…
-Linişteşte-te! Într-o jumătate de oră sunt la tine!
“Sper ca o jumătate de oră să nu fie prea mult…”
-Deja am început să tremur…
Eu tot repetam tremurând cuvinte fără sens, iar el a închis telefonul apucând drumul către apartamentul meu.
Eu continuam să repet…
El nu mă mai putea auzi.

3

Îşi cumpărase acei tenişi negri de curând. Îi găsise undeva la reduceri şi nu vroia să rateze ocazia. Aparţineau unei firme destul de bune, cunoscute în acel oraş în care moda mai în fiecare perioadă o lua razna, trecând cu uşurinţă de la o stare la alta, cu sau fără explicaţie. Nu conta dacă te prinde ceea ce porţi, important e să ai şi tu acel tip de blugi pe care cel de lângă îl poartă, sau îţi expui aceeaşi combinaţie dintr-o şapcă şi o cămaşă în carouri precum ai văzut tu la un gagiu în troleu.
El, chiar dacă nu făcea parte din categoria celor care se modeleaza dupa cum bate vântul prin magazinele oraşului, făcuse o pasiune pentru acel tip de tenişi. Aveau o formă diferită, iar modelele erau pe departe cele mai bune din oraş.
Talpa neagră a tenişilor se lipi de la primi paşi făcuţi în cameră, peste balta formată de lichidul alb şi vâscos scurs dintr-o cutie de lapte ce probabil picase de pe noptiera din apropierea uşii.
Muzica încă mai dansa în interiorul camerei luminate puternic de Soarele ce clipocea feroce undeva în dreptul ferestrei, ca şi când era destinat ca tânărul să vadă întreaga imagine macabră ce se autodesena la doar caţiva paşi de el. Veioza avea arborele spart, aruncată undeva într-un colţ de cameră, cu cablul acumulator târât după ea. În mijlocul camerei se afla o pernă cu îmbrăcătura sfâşâiată, iar lângă aceasta bucăţi dintr-un pahar ce avuse ceva lichid în el în momentul impactului cu şifonierul, care şi el părea destul de răvăşit.
În pat, printre aşternuturile deranjate, se întindea trupul ei neînsufleţit.
Avea ochii goi şi înroşiţi, buzele pierdute de culoare, iar în jurul gâtului se formase o pată vânătă ce parcă modela două palme. Mâna dreaptă îi atârna nefiresc, degetele-i atingând podeaua.
În acea cameră se dăduse o adevărată luptă, iar totul se finalizase prin strangularea tinerei brunete cu ochi de turcoaz ai cărei ochelari de vedere zăceau sparţi undeva alături.

1

Norul cenuşiu ce se abătuse asupra oraşului în acea dimineaţă părea că va persista câteva zile bune. Soarele părea inexistent în spatele acelui fundal, iar temperatura scăzuse vizibil din momentul în care un vânt rece adia uşor printre braţele copacilor ce începeau să se golească de frunze.
Ploaia mocănească ce se scurgea către treptele pământului, izbea puternic formele descoperite, creând o simfonie greu de ignorat.
Toamna îşi intrase în drepturi.
Toamna…
E toamnă…
În iarnă avea să se împlinească un an.
-Un an…
Tânărul îşi fixase ochii asupra pozei în urmă cu jumătate de oră, înainte ca vremea să se înrăutăţească. Nu îşi luase umbrela la el, şi deşi ploaia îl deranja destul de tare, nu se putea convinge să plece din faţa mormântului fostei sale iubite.

14

In capitolul paisprezece
Dupa paisprezece zile
Si alte paisprezece luni de chinuri
Cei doi se vor intalni si contopi in paisprezece sarutari
Paisprezece strangeri de mana
Paisprezece priviri
In tot paisprezece cuvinte de iubire
Pentru doar paisprezece perioade inexplicabile
Dar paisprezece treceri timpurii de la un subiect la altul
Pentru ca paisprezece sa se dovedeasca a fi
Numarul ce uneste aceste paisprezece dorinte
Si paisprezece idei
Dupa paisprezece iubiri
In paisprezece randuri

Intr-o alta camera de camin

Adormise prea devreme in acea seara, undeva pe la opt si jumatate. Stia dinainte sa adoarma ca avea sa se trezeasca in miez de noapte, asa ca se pregatise dinainte pentru o trezire ceva mai alinata. Pornise radioul ce zacea pe noptiera inalta dintre paturi, alegand un post preferat pe care se baga muzica buna, deschise jaluzelele pentru a lasa lumina stalpilor de iluminare din indepartare sa patrunda catusi de putin, stinge lumina in camera apoi se cufunda intr-un somn deocheat si destul de adanc.
Se simtea obosita, nu mai dormise de ceva vreme, iar zilele pe care tocmai le avuse fusesera destul de agitate.
Alergase incolo si incoace dupa cursuri si alte proiecte pentru examenele ce aveau sa urmeze. Era la jumatatea sesiunii, insa oboseala se asezase pe umerii ei mai puternic decat oricand altcandva.
Incheiase convorbirea cu iubitul sau mai devreme ca niciodata in acea seara, explicandu-i situatia in care se simtea aflata. Baiatul intelesese luand parte in ultima vreme la insomniile iubitei sale.
In mijloc de noapte insa, ochii ei se deschisesera…
Dintr-un aprig cosmar (pe care ea nu il putea intelege), somnul ei se destrama, fiind invins fara doar si poate, fara drept de apel. Se zvarcoli de cateva ori in pat, apoi se ridica in capul oaselor, cautand cu privirea o cana cu apa prin apropierea patului.
-Niciuna… De ce intotdeauna niciuna…
Bombani.
Apoi se ridica pentru a-si scoate o sticla de apa din frigider, pe fundalul unei muzici placute ce rasuna in surdina in difuzoarele radio-casetofonului de pe noptiera. In paralel, zumzaitul frigiderului voala intreaga imagine auditiva.
Fata lua cateva inghitituri din paharul pe care tocmai il umpluse cu apa rece, apoi orbecai inapoi catre pat.
Se uita la ceasul de pe ecranul telefonului imobil si stramba din nas.
-Doua jumate’?
Ofta, apoi se intinde tragandu-si patura peste trupul slabit si inca obosit. Inchide ochii in asteptarea unui nou val de somn, cufundand totul in intuneric.
Stalpii de iluminare aruncau cu greu raze de lumina artificiala in interiorul incaperii fetei, doar cat sa poti orbecai fara sa te lovesti de nimic in drum, insa pentru a dormi, era indeajuns.
Fata isi strange pleoapele in speranta ca astfel un mic firicel de somn o va cuprinde.
Brusc insa, in intunericul in care ea innota, o bila de lumina ii trecu prin fata ochilor inchisi, raza pe care fata o observa. Oricine ar fi observat-o in acel intuneric chiar si cu ochii inchisi… In clipa urmatoare, muzica radioului se distorsiona, iar frigiderul se opri din zumzait ca si cand ar fi fost scos din priza. Semnalul postului de radio era vizibil bruiat, ca si stalpii de iluminare care incepura a palpai pe intreaga suprafata ce inconjura caminul.
Fata deschide ochii brusc si incepu sa tremure.
In camera nu era nimic, dar era sigur ca vazuse o pacla de lumina trecand prin semi-intunericul dens din jur.
Iar radioul de ce o luase razna? Chiar in acel moment…?
Coincidenta?
Atunci ce il bruia?
Cu o miscare brusca, fata scoate radioul din priza, asteptand ca irealitatea sa isi faca urmatoarea mutare.
O liniste totala se lasa in incapere.
Fata se tranti in pat, ghemuindu-se si ramanand cu ochii mari aruncati peste tot in jur. Orice aparitie ar fi derutat-o indeajuns cat sa aiba un soc total.
Un ciocanit puternic se auzi apoi in usa, brusc si sec, asa cum nu ar fi trebuit in acel moment.
Fata tresare, impietrita in coltul patului, si in acelasi timp al peretelui.
Ciocanitul se auzi din nou.
Era miez de noapte. Cine ar fi putut fi?
Ciocanitul se repeta.
Fata isi ia inima in dinti si se ridica speriata, simtindu-si picioarele abia stabilizandu-se-ra, pasind speriata catre usa camerei. Cu ultime forte fata isi ridica vocea:
-Cine e?
Persoana din spatele usii nu ezita sa raspunda:
-Eu…
Fata recunoscu imediat vocea iubitului sau, atunci, multumindu-i Cerului deschide usa fara sa mai stea pe ganduri, sarind apoi cu lacrimi in ochi in bratele baiatului. Acesta o strange la pieptul sau ca pentru ultima oara, suspinand discret. Ca pentru ultima oara ii adulmeca gatul, pentru acel miros perfect ce avea sa ii poarte cele mai frumoase amintiri ale tineretii: amintirile cu ea. Fata nu intelege prezenta lui in acel miez de noapte, insa nici nu contientiza o anumita intrebare.
Il saruta apasat si repetat apoi isi trinti chipul din nou la pieptul sau.
Baiatul isi apleca privirea asupra ei continuand sa o adulmece. Isi inchide ochii pentru a simti cu adevarat momentul si o strange cu putere la piept. Parul ei negru, desfacut si drept, ii gadila pielea chipului in cea mai placuta forma existenta. Ca o ultima dorinta ar fi vrut ca acea senzatie sa continue alte cateva ore fara de sfarsit… Ii simtea bataile inimii aproape de ale sale si respiratia incalzindu-i pieptul. O strange in brate pentru ultima oara, apoi isi indreapta buzele catre urechea ei soptindu-i:
-Te iubesc!
Fata nu ii raspunde.
In general nu ii raspundea.
Era de parere ca acele sentimente se simt si nu se spun, iar daca se spun nu trebuiesc spuse cu exagerare, in repetate randuri. Nu percepea situatiile realitatii, nu percepea iubirea ca toti ceilalti. Era diferita si demonstra asta chiar si prin privire si gesturi.
O saruta apasat, apoi zambi.
Avea lacrimi in ochi pe care le tinea inca in spatele pleoapelor.
-Ce ai patit? intreaba fata observand abia atunci starea iubitului sau.
Acesta nu ii raspunde continuand sa zambeasca.
Ii cuprinde palmele cu ale sale, apoi i le saruta. In clipa urmatoare, se da doi pasi in spate, intinzandu-si bratele pentru a mai simti cateva secunde pielea fina a iubitei sale, in final, nodul mainilor desfacandu-se. Palmele fetei sunt lasate sa cada in gol, iar baiatul se intoarce si pasi de-a lungul coridorului puternic luminat al caminului.
-Ce faci? Unde pleci? se auzi vocea fetei usor speriata. Ce ai?
Pentru un moment, luminile coridorului palpaira, lasand totul in intuneric, apoi isi revenira.
Baiatul disparuse.
Fata privi speriata in jurul sau simtindu-si apoi palmele proaspat atinse… poate inca atinse. Simti apoi mirosul lui persistand in jurul ei… Inca simtea gustul buzelor sale.
-Dar de ce ai plecat? De ce ai mai venit?

In dimineata urmatoare, camera de camin era inundata de o lumina palida, de cer innorat si trist. Cateva picaturi udau pamantul de cateva ore bune. O liniste de zi trista inghitise intreg campusul de parca incepuse o zi predestinata.
Fata nu mai inchise un ochi din momentul plecarii iubitului sau din noaptea ce tocmai se incheiase.
Luase parte la acea intamplare usor terifianta, apoi la comportamentul ciudat al iubitului sau; de dimineata auzise primele picaturi de ploaie, apoi isi continua starea ascultand simfonia ce acestea o creea. Gandurile ei se invarteau in jurul unui singur punct. Incercase sa il caute, insa avea telefonul inchis… si-l inchisese in momentul in care se certasera, in ziua precedenta cu cateva ore de aparitia lui in camin.
Fusese o cearta destul de aprinsa, peste care stiau amandoi ca aveau sa treaca, insa, ca orice disputa, nu putea lasa orele sa treaca in favoarea sentimentelor. El ii reprosase ei ca nu isi arata sentimentele si ca nu ii poate demonstra importanta relatiei chiar daca trecuse ceva timp de cand erau impreuna, cei doi trecand prin multe pentru a ajunge in acel stadiu. Ea ii reprosa lui ca nu are incredere si ca, pentru a castiga ceva, ar trebui sa ii arate asta. Desigur, niciunul nu lasa garda jos…
O dimineata chinuitoare pentru ea, as putea zice…
Pentru prima oara, fata se hotari ajungand cu nervii la un punct mort, sa incerce sa sune la singurul numar de telefon pe care il avea (strecurat din greseala) din partea prietenilor sai (numerosilor sai prieteni).
Intotdeauna avuse o problema cu grupul lui de prieteni.
Nu aveau prea multe de evidentiat, in afara de ideologii stupide expuse doar in momentele de betie apriga. Nu aveau o viata anume: doar bautura, din cand in cand un “cui”, daca se puteau si scandaluri era chiar mai bine. Un mod de viata pe care ea nu il agreea. De aceea incercase atata vreme sa stea departe de grupul lui si sa nu amestece prietenii intre ei.
In acea situatie insa, nu se putea abtine.
Trecu peste orice idee si apela numarul unuia dintre prietenii lui. Dupa un timp destul de lung, raspunde o voce obosita si deloc placuta.
“Tipic lor…”gandi ea scarbita.
-Buna! Scuze ca te deranjez, sunt EA, prietena LUI. Vroiam sa te intreb de EL. Are telefonul inchis, indisponibil, nu-mi dau seama… Nu pot da de el… Stii ceva?
Baiatul nu raspunde, lasand un vuiet de conexiune a convorbirii deloc placuta. Fata asculta vreme de cateva secunde linistea apoi starui, pana cand auzi in telefon cateva sunete ce modelau… un suspin.
“Plange?” se intreba ea. “Chiar plange?”
-Alo? continua ea. Mai esti la telefon? Ce s-a-ntamplat?
Intradevar, tanarul de la celalalt capat al firului plangea.
Intr-o clipa anume, fata simti un mic fior parcugandu-i coloana vertebrala, pe care avea sa si-l explice in curand.
-Alo? Ce se intampla? Spune-mi!
-EL a murit…aseara, a avut un accident… soseaua era uda de la ploile de zilele astea… motocicleta a derapat si s-a izbit de…
Fata nu mai auzi urmatoarele cuvinte, lasandu-si mintea sa intre intr-o suferinta dintr-o alta dimensiune. Baiatul suspina povestind cele intamplate, insa falsitatea realitatii o facea sa creada (optimist) ca totul e o gluma proasta.
Isi aduce aminte de intalnirea din miez de noapte cu iubitul ei apoi reusi sa intrebe:
-La ce ora s-a-ntamplat asta?
-In jurul orei doua si jumatate…
Scapa telefonul mobil din mana, urmatorul sunet auzindu-se pe podeaua camerei, impactul obiectului cu un zid rece, apoi telefonul mobil crapandu-se in alte doua, trei bucati, dand dovada de o fragilitate inexistenta. Fata simti cum camera se invartea in jurul ei, iar cerul se intunecase indeajuns de mult incat sa ii infiripe in gandire dureri uimitoare.
Se prabusi in genunchi si incerca sa planga.
Socul insa, era mult prea mare pentru a o lasa sa scurga vreo lacrima. Ochii ii erau goi si uscati, mai puternici ca niciodata. Durerea insa ii macina interiorul.
Un simplu accident.
Oricui i se poate intampla.
Durerea insa venea din alt colt al constiintei. Fata niciodata nu se increzuse in vorbele iubitului ei, amandoi picand de comun acord ca nu se inteleg chiar daca se iubesc, iar el nu e in stare sa ii arate ei cat de mult o iubeste. Il chinuise destul de mult, intorcand de multe ori obrazul atunci cand acesta dorea sa o sarute. Il respinsese, il tavalise prin durerile ei ce nu aveau legatura cu relatia respectiva, isi varsa adeseori nervi pe el, incerca sa il conduca asa cum ea isi dorea. Niciodata nu i-a lasat dreptul sa aleaga si intotdeauna ii spunea ca nu da doi bani pe vorbele lui, asteptand fapte.
Cu toate astea, il iubea enorm, insa niciodata nu ii aratase.
-Azi-noapte…?
Aparitia fantomatica din noaptea precedenta ii ridica fetei numeroase intrebari, la care avea tot timpul din lume sa isi raspunda.
(Daca mai avea vreun sens…)
-A venit sa imi spuna “adio” si s-a dus fara sa stie cat de mult il iubesc…

Rabdarea indepartarii...

Nu credeam ca exista cu adevarat acest cosmar. Eu insa l-am ales... sunt momente in care imi place.
Sunt momente in care ma gandesc cu groaza la momentul in care o sa cedez.
Iubesti.
Ce cuvant...
Dupa o prima incursiune in vizualizarea ideologiei acestui cuvant, ar trebui sa te simti deja mai implinit, mai pasnic, mai cu pofta de viata, mai aproape de a deveni un fluture liber ce pluteste (nu la intamplare, desi asta ne place sa credem!!)peste cele mai frumoase imagini si mirosuri. Acest cuvant te poate introduce intr-o lume perfecta, imposibil de ignorat ori de distrus, o lume ce te face brusc sa zambesti.
Ti-ai imagina vreodata ca "a iubi" poate fi cel mai urat cosmar existent?
Nu ma refer la situatiile copilaresti in care un tanar nu isi poate uita iubita, dupa ce, aceasta i-a dat papucii din motive "plictisite"; ci ma refer la situatiile serioase in care tu, ca om (femeie, barbat, nu conteaza - homosexual sa nu fii - ), desi iubesti din tot sufletul, sa nu ai nici-o putere in fata a mai multor suflete ascunse intr-unul singur.
Tu (probabil) crezi pe cine iubesti, pe care dintre acele personalitati, insa nu toate acele chipuri te iubesc pe tine, ci doar unul singur, care va reveni la locul stabilit periodic...
Dar pana atunci?
Acum cititi cuvantul "iubire" privit ca un cosmar.
Da.
Asta e!
Cosmarul incepe cu speranta ca poate intr-o buna zi, dupa mult timp si chin, persoana aia pe care tu o atingi isi va reveni, si personalitatile sale vor muri, ramanand la una singura, cea pe care tu o iubesti. Se continua apoi cu "asteptarea" personalitatii care te iubeste...
Ea... isi intoarce chipurile in fel si chip fara sa isi dea seama ce face. Multipla personalitate era multiple amintiri si multiple cadre care niciodata nu se intersecteaza, iar atunci cand o fac, parca sunt aievea. Tu te obisnuiesti cu ideea si astepti... te gandesti a doua zi de dimineata, dupa o noapte in care oricum nu prea ai dormit, ca poate persoana pe care o iubesti, si-a revenit, si e cea pe care tu o adori (si te adora). Incerci sa iei legatura sfios pentru a vedea daca te inseli sau nu... observi cu stupoare ca inca nu a revenit la personalitatea pe care tu o iubesti.
Si spui... poate maine...
Mai trec zile in care tu, din dorinta de a-i saruta macar o data buzele, astepti ca ea sa isi revina si sa te recunoasca.
Cosmarul cuvantului "iubire" se finalizeaza cum altfel, ca orice cosmar... brusc si cu loc de mai mult.
Realizezi ca ai pierdut ani de zile traind cu o fututa de speranta care te-a adus in cele din urma in pragul auto-distrugerii!! ce prostii vorbesc! De fapt, ai trecut de mult de pragul auto-distrugerii. te-ai auto-distrus! Esti deja cu un picior in groapa. Iar acea persoana iubita este acum in pragul unei alte personalitati care abia daca te cunoaste. Astfel, nu ii pasa de distrugerea ta... Iar daca e in pragul personalitatii care te iubeste, se intreaba ce e cu tine, pt ca nu isi aduce aminte ce a facut in viata ei paralela.
Speranta nu exista, iar daca exista este un lucru rau, deci trebuie facuta sa nu mai existe!!
Astfel, pui in balanta cele bune si cele rele. Cu siguranta, cate ai tras cu ea, cele rele le invinge pe taler pe cele bune, insa ajungi la o alta concluzie: merita putinele momente bune sacrificiul a atator momente rele? DA!
CU SIGURANTA DA!!
Rezultatul?
Ea are probleme psihice cu multipla personalitate dezvoltata in personalitate disociata, iar tu esti un masochist convins!!

Poteca intunecata (fragment)

1

Cerul era acoperit de nori intunecati ce inchideau orizontul pana la extrema razei de vizualitate a ochiului uman. Asa se prezenta vazduhul de cateva saptamani. Nu plouase, nu ninsese, desi iarna isi intrase in drepturi pe filele calendarului. Iar norii… parca asta asteptau.
Ochiul uman nu mai vazuse culoarea cerului de foarte multa vreme, lasandu-se provocat de acele duhori intunecata ce umbreau pamantului si copiii acestuia.
In acea dimineata insa, lucrurile pareau a se schimba.
Pentru prima oara dupa multa vreme, se parea ca in spatele acestor nori, un diamant puternic le lumina culoarea negru-cenusie in care domneau. Ca un abis, in mijlocul cerului se deschisese o poarta colorand zona intr-un argintiu placut, dar insuficient. Centrul spiralei stralucea puternic ca si cand Soarele isi intensificase razele.
Pamantul era acum atins de o oarecare lumina, destul de oarba, dar suficienta pentru a face diferenta intre zi si noapte.
O zona placuta…linistita.
Pustie.
Dealuri ce se pierdeau undeva in orizont, inghitite de negura cenusiu-albuie ce era parca scuipata de acei nori greoi ce presau nivelul solului din ce in ce mai tare, pe fiecare zi ce trecea. Vaile erau intinse, destul de abrupte, acoperite de paduri dese si intunecate, paduri batrane ce ascundeau multe secrete, razboaie, durere, lacrimi si suflete ce isi pierdura dorinta pentru viata. Acestea erau patrunse de poteci ce pareau a fi portite catre o alta dimensiune. Precum paseai in acele paduri, sentimente necunoscute iti cotropeau sufletul facandu-te sa accepti realitatea ca fiind perfecta, sa iubesti imaginile naturii orbeste, astfel incat, niciodata sa nu mai poti pleca de acolo.
Crengile copacilor nu permiteau razelor de lumina sa patrunda in perimetrul padurii, astfel, frunzele moarte erau tot timpul reci. Precum faceai primii pasi in intunericul dens si linistit, trunchiurile statice parca inviau, intorcandu-si ochii dupa trupul tau, trezindu-si unul altuia o curiozitate greu de perceput.
Iar acei ochi nu erau deloc prietenosi.
In acea perioada insa, coroanele copacilor erau goale, crengile uscate si parasite de vlaga, trunchiurile se subtiasera. Nori cenusii-intunecati survolau deasupra padurii, incetosand privelistea si lasand la nivelul solului o plapuma de negura parca mai intunecata decat vazduhul.
Restul dealurilor erau acoperite de copaci singuratici sau paduri ce se intindeau pe suprafete mici, numarand maxim treizeci, treizeci si cinci de arbori.
Un singur deal, poate cel mai inalt dintre toate, era in totalitate diferit. Pe el, isi contura o viata inutila, un suflet unic, depravat, dat la o parte de restul grupului… poate pentru ca era diferit? Intr-adevar, nu semana cu nici-o specie apropiata lui. Avea un contur ciudat, un stil de imagine expresionista parca…
Copacul singuratic… Nu stiu ce era… Era un copac mai inalt decat un plop, cu un trunchi subtire si alungit, cu craci rare, fara vreo coroana anume, aratand mai mult ca un coridor pe marginile caruiau erau amplasate usi ce dadeau spre camere alungite… si goale. Avea cracile goale, ce se continuau perpendicular pe trunchi, in varful acestora formandu-se ramificatii abia vizibile pline de frunze aglomerate, ce formau cuiburi colorate in verde. Acel copac era tot timpul verde… si parea asezat in acel varf de deal, peste toata umanitatea naturii, ca un strajer angelic. In jurul sau insa, pe o raza de cel putin doua sute de metri nu crestea decat iarba. Era singur… tacut…
Acel deal parea ultimul din depresiunea respectiva, cararile indreptandu-se catre singura iesire inconjurata in totalitate de munti ale caror creste se puteau vedea doar atunci cand cerul era in totalitate senin, cand razele Soarelui coborau pana in cele mai intunecate colturi ale depresiunii, atunci cand lumina naturii facea crestele acestora sa straluceasca cristalin, astfel incat sa iti orbeasca ochii.
La poalele acestui deal se afla marginea unui lac intins pana undeva unde ochiul uman nu poate zari. Apa lacului reprezenta singura iesire din depresiune, marginita de stancile muntilor, acoperind orice poteca existenta in imaginatie oricarui suflet muritor. Creeatorul a creeat lacul probabil in cea mai inspirata zi a lui. Pe malul din interiorul depresiunii se gasea singura forma de viata din acea zona imaginara. Se pornea inca din valurile de apa, cu un podet langa care zacea o barca arcuita, mica, de pescar singuratic, in care intotdeauna se gaseau doua undite si o plasa, plus alte elemente ce ar fi putut ajuta la vanatul vietuitoarelor acvatice. O carare impietrita conducea ochiul din capatul podetului catre usa undei case aflata undeva la patruzeci de metri distanta. Era o casa mica, o cabana in miniatura mai bine zis, construita din butuci mari de lemn, cu un acoperis inalt vopsit cu o culoare rosie izbitoare. Nu continea decat doua camere plus un “colt” in care se afla o soba si o masa invechita din lemn ce sustinea cateva farfurii si doua cutite. Una dintre camere continea un pat pentru o singura persoana construit manual si doua cufere pentru haine si… probabil lucruri personale. Cealalta camera nu continea nimic. Era goala, avea peretii murdari si trecuti, podeaua macinata de trecerea timpului, in totalitate neingrijita, pete de culori ciudate acopereau unele colturi intr-un mod destul de morbid, creeand idei si ipostaze infantile dar posibile realitati.
Usile din lemn scartaiau insistent la fiecare miscare, iar treptele ce duceau in mod erau in mare parte putrezite. Doua sau trei, chiar rupte… In pod, probabil nu se afla nimic in afara de praf si vechituri.
Vechituri?
Intr-o asmenea lume?
Ce ar insemna vechituri in acest peisaj uitat de lume dar perfect?
Doua laturi ale casei erau inconjurate in totalitate de brazi de mica statura, tot timpul vii, ce porneau o mica padurice patrunsa de o carare ingusta ce pornea drumul catre restul depresiunii. In fata casei se intindea un peisaj minunat in orice perioada a zilei ori a anului: lacul sclipitor si intotdeauna linistit, marginit pe de-o parte de pietrele malului de pamant, iar pe de alta de stancile muntilor ce reprezentau un zid de netrecut. Se continua apoi ca singura iesire din depresiune apoi se continua spre necunoscut… fara limite… fara margini…
Ce era in lumea din spatele muntilor marginitori? Ce se construia acolo? Cum se dispersa sunetul in acea lume? Ce culori existau acolo? Gandul… gandul circula la fel ca in lumea pe care el o cunostea?
El?
Singurul locuitor al depresiunii. Cel care innopta intotdeauna in casa imbatranita de la malul apei.
Era un barbat tanar, inalt (parea foarte inghesuit in casuta ce avea tavanul destul de apropiat de podele), cu parul blond si drept, lung pana mai jos de omoplati, stralucitor in orice lumina oarba, cu chipul supt, obraji ce crescusera parca in interior, buze subtiri si ascuite (ce ii facea cu toate astea o gura frumoasa), ochi inetunecati, usor feminizati (straluceau ca si cand ar fi fost machiati), bratele ii erau subtiri si lungi, continuandu-se pana in varful degetelor de “pianist”, osoase si alungite. Unghiile erau roase periodic, de aceea niciodata nu cresteau perfect rotunde. Pe bratul drept se putea vedea un tatuaj nu prea mare, ce reprezenta un semn al singuratatii undeva in mijlocul semnului “necunoscutului”.
Barbatul nu stia cine e si cum se nascuse in lumea respectiva.
Se trezise intr-un miez de noapte in sunete asurzitoare venite de undeva din podul casei. Se trezi in acel pat improvizat din lemn si paie apoi isi arunca ochii speriat in intuneric, incercand sa isi obisnuiasca privirea cu intunericul dens, percepand astfel raza de lumina naturala ce patrundea prin ferestrele mici datorita oglindirii astrelor in lacul pe malul caruia casa era amplasata. In momentul in care el deschise ochii, sunetele din pod se oprira. Barbatul se ridica in picioare si isi indreapta urechea catre tavan incercand sa isi dea seama daca este sau nu vreo prezenta intr-acolo.
Era.
Se auzea o respiratie adanca si greoaie in spatele tavanului.
Barbatul simti un fior ce ii parcurge intreaga coloana si se tranti inapoi in patul de paie, incovoiandu-se in coltul camerei. Ochii ii erau atintiti spre tavanul darapanat, atenti la orice miscare, iar cu urechile atente la orice sunet.
Noaptea trecuse destul de repede, in momentul in care primele raze de Soare isi facura aparitia peste crestele muntilor, tanarul se mai linisti si cu o ultima sfortare de curaj, pasi in exteriorul camerei pentru a-si incepe explorarea teritoriului.
Nu stia cine e, nu stia unde s-ar putea afla. Se trezise el… imbracat in blugi negri, tricou de aceeasi culoare si bocanci militaresti. Cureaua era de fapt o cartusiera din piele destul de tocita, dar inca purtabila. Nici macar nu avea idee cum arata…
Deschide usa camerei, intrand intr-un mic hol ce se dovedise a fi de fapt un colt dintr-o imaginara bucatarie. In stanga si in dreapta lui se aflau usi, si dupa cum patrundea lumina, cea din stanga era usa principala a casei, usa ce avea sa ii deschida in fata ochilor un peisaj mirific, o noua lume. In capatul holului se afla o soba micuta si o masa rotunda si scunda pe care se aflau cateva farfurii si doua cutite. Barbatul atinge cutitele incercandu-le lamele pe buricul degetului mare. Erau teribil de bine ascutite, unul dintre ele lasandu-i chiar o mica crestatura ce se inrosi progresiv. Lasa cutitele pe masa apoi dechide usa opusa celei principale aruncandu-si ochii in camera goala si murdara. Cateva trepte din lemn se ridicau spre tavan, disparand in intuneric. Ferestrele camerei erau acoperite cu scanduri batute-n cuie. Inchide usa mirat, apoi iesi din casa impietrind instantaneu la vizualizarea imaginii incredibile ce se afisa in fata ochilor sai.
-Am murit… si acum sunt in Rai…
Isi auzi pentru prima oara vocea.
“Aceasta este vocea mea… “
Nu avea o parere despre vocea sa. Era pentru prima oara cand o auzea, iar pe langa asta, memoria lui era goala. Nu isi amintea alte voci. Nu stia sa faca vreo diferenta intre ele…
Peisajul insa… era de-a dreptul divin.
Cerul era senin, iar de undeva din departarea capatului opus al depresiunii stralucea un Soare demn de laudat, ca un rege peste hotarul sau, impunator si violent, facand valurile subtile ale lacului sa clipeasca jucaus in fata ochilor muritorului abia nascut. Crestele muntilor, destul de inalte, nu erau ascunse in spatele vreunui nor de gheata. Se potriveau ferme, formand o hora la lumina diminetei racoroase, probabil de trecere de la primavara la vara. Roua stralucea puternic scurgandu-se pe trunchiul firelor de iarba. Barca astepta calma ca cineva sa o incalice si sa o porneasca intr-o plimbare de cotropire a linistii si a frumusetii naturii, legata de podetul umed ce…
Undeva in departare, se zarea iesirea din depresiune, ascunsa insa sub o negura a diminetii ce incepea a se dispersa. Negura plutea linistita in departare, undeva la nivelul apei, nu prea densa, nu prea inalta. Cu toate astea, in spatele acesteia nu se zarea nimic diferit. Apa se continua intinzandu-se pana la infinit.
In dreapta barbatului, un univers pana atunci necunoscut se intindea lovindu-se in departare, la kilometri departare de niste margini ale muntilor ce formau un zid de nepatruns. Dealuri, paduri, poteci, izvoare se formau intr-o aglomeratie placuta si de-a dreptul perfecta ce ii cucerise ochii “noului-nascut”.

Ploaie: Picaturi Sinistre (fragment) orig:217pag

Mainile lui slabanoage mangaiau halba de bere necontenit, intr-un mod ce ascundea un gand ingrozitor.
Niciodata nu simtise o asemenea fuziune a sentimentelor lui.
Era un om violent, intr-adevar, insa starea in care se afla antrena sentimente demult ascunse.
Amintirile acelea…
Nu.
Amintirile acelea trebuiau lasate in groapa lor,in groapa in care EL cu propriile lui maini le ingropase. Nu trebuia ca rascoleasca trecutul si nimic legat de acele momente.
Gandurile sale insa, nu se puteau concentra in alta directie.
Lipsise deja de la munca doua zile. La cum il stia pe petron, in urmatoarea zi avea sa il dea afara.
Nu prea il interesa in acele momente…
Isi arunca ochii in jur pentru a nenumarata oara in acea seara, privind totul cu acelasi rezultat imposibil : carciuma ce odata era poate cel mai aglomerat local din cartier, acum era incredibil de pustie. Pentru prima oara, frumoasa femeie de la bar statea undeva in spatele sticlelor de alcool de pe rafturi, clatindu-si buzele senzuale intr-un pahar cu vodka cu lamaie si savurand o tigare ce scotea mai mult fum ca de obicei.
Lui, ii era frica sa o priveasca.
Mai devreme i se paru ca buzele ei se miscara intr-un mod sinistru, soptindu-i versuri morbide, pe care nu le intelesese, insa le intuise. Rezultatul nu i se paruse deloc placut.
Forma cu mainile tremurand numarul amicului sau, Bizon, apasand tastatura telefonului mobil cu putere si disperare, ca si cand timpul sau era pe final.
-Cacat ! injura Stere scapand telefonul din mana, acesta plesnindu-se pe masa mizera.
Ridica telefonul cu greutate, chinuindu-se sa il pastreze printre degetele-i slabe, formand si restul numarului de telefon.
Intr-un final, il pune la ureche si asteapta cu infrigurare.
-Cacat ! Nu raspunde ! Cacat ! se repeta barbatul scrasnind din dinti.
Parea ca femeia din spatele barului isi concentra atentia in fata altor actiuni, nereactionand in nici un fel la reactiile ciudate ale barbatului. Sau poate ca… Sau poate ca nu o interesa starea acestuia. Ce rahat ?! Un simplu alcoolic ce o luase pe aratura !
Mare chestie !
De ce si-ar bate capul pentru asa ceva ?
Era invatata cu astfel de ipostaze.
Sau poate ca ceea ce murmurase printre buze mai devreme o insemna atat de tare incat nepasarea ei era usor de inteles.
Stere isi arunca din nou privirea catre bar.
Vedea fumul abundent de tigare iesind din spatele barului ca un demon intruchipat intr-o alta esenta iesind din asa-zis-ul « pit hole » al iadului. Stia ca prin el, femeia demonica avea sa ii urmareasca fiecare miscare, pregatita pentru un atac fulger.
Da.
Cu siguranta !
Ea avea sa il atace in curand.
Barbatul tranti telefonul pe masa incepand apoi sa isi frece palmele intre ele.
Vorbise cu Mihalcea in urma cu o jumatate de ora. Acesta ii promisese ca are sa vina pe cat de repede posibil, dar parea ca vorbele lui fusesera spuse in graba sau doar asa, ca sa scape de gura lui. Probabil avea ceva mult mai bun de facut, ori pur si simplu nu se grabea pentru a avae grija de prietenul sau, aparent prea alcoolizat pentru acea ora.
Isi aprind o alta tigare, apoi lua un gat scurt de bere.
-Ce bine ar fi sa ma imbat… Poate asa voi vedea acest cosmar ca pe un vis frumos !
Usa barului se deschide brusc, acoperind pentru moment sunetul ploii de afara. Stere isi arunca ochii in dreptul acesteia in speranta ca Mihalcea isi facu aparitia. In zadar…
In bar intrasera doi barbati, doua chipuri cunoscute in acel cartier, salaori la o firma de constructii locala isi inghetase lucrarile inca din momentul in care vremea jilava pusese stapanire pe oras. Cei doi barbati pareau abatuti si dornici de a-si varsa amarul intr-un pahar cu tarie. Cu siguranta se intamplase ceva cu firma la care lucrau.
Daca nu s-ar fi aflat in acea stare de neinteles, poate ca Stere ar fi intrat in vorba cu cei doi.
Isi intoarce privirea catre paharul de bere ce parca nu se mai golea, lichidul marindu-si volumul pe fiecare gura luata, in sensul invers al realitatii.
Nu putea sa bea.
Desi si-ar fi dorit.
Cei doi proaspeti veniti comandara cate o suta de vodka, apoi se asezara la o masa langa bar in cea mai mare liniste. Barmanita le aduse doua pahare nici pe jumatate pline, in care se scalda un lichid incolor, ca apa, pe care le tranti pe masa cu scarba. Se stia ca dintotdeauna fusese scarbita de betivii de tarie.
Nu prea aveai ce stoarce de la ei. In general, betivii de tarie, veneau cu sume de bani fixe, facand foarte bine calculul la cate sute de vodka, tuica sau coniac aveau sa bea in seara respectiva. Erau extrem de zgarciti, dovada fiind faptul ca cea mai buna vanzare se facea la tariile ieftine, cele chimicate in toate felurile ce nu iti putea oferi nici macar o senzatie alcoolica in corp, miscandu-te doar datorita faptului ca ti se implementa in creier faptul ca beai tarie, si atata tot !
Asta era unul din motivele pentru care femeia nu ii suporta.
Un alt motiv ar fi fost ca niciunul din ei nu era bun la pat. Dupa atata alcool chimicat potenta lor lasa cu siguranta de dorit, si ea o putea spune din proprie experienta.
Dupa ce le arunca paharele pe masa, femeia se intoarce in spatele barului, continuand ce mai ramasese din tigare.
Pe fundal, se auzeau vocile groase ale celor doi barbati care pornisera imediat o discutie legata probabil de locul de munca sau despre ce aveau sa faca din punctul asta de vedere in urmatoarele zile.
Stere incerca pe cat de mult posibil sa ignore vocile lor ce parca ii rasunau progresiv in creieru-i zbarcit de simfonia de pe fundalul orasului, ce tot rasuna de aproape doua saptamani.
Ploaia si sunetul acesteia pusese mana pe constiinta si sufletul sau, totul transformandu-se intr-un adevarat calvar.
Amintiri venite de undeva din cele mai intunecate colturi ale sufletului ii patrundeau in minte ca niste ace in piele. Imagini periodice i se dezvoltau in fata ochilor ca si cand intamplarile ar fi fost recente. Oasele il dureau din ce in ce mai tare, iar muschii ii erau incordati la maxim. Avea momente in care nu se putea misca, mintea si trupul intrandu-i intr-un colaps de nedescris.
Imaginile se derulau progresiv, din ce in ce mai aproape de nivelul sau vizual, ca si cand trecutul s-ar fi contopit cu realitatea prezentului in care Stere se inneca.
Barbatul isi duce palmele in dreptul urechilor incercand sa se apere de sunetele ce il inconjurau.
Picaturile de ploaie… vocea femeii de la bar ce il amenintase in urma cu douazeci de minute… vocile demonic si amenintatoare ale barbatilor de la cealalta masa… sunetele gaturilor infierbantate pe care circulau paharele de tarie, precum si sunetul hartiei tigarii ce se ardea progresiv, totul amplificat la un nivel periculos, amenintator…
Stere se simtea constrans de totul in jurul sau, avand impresia ca toata lumea stia de secretul ce il ascunsese cu atata greata timp de atata amar de vreme, un secret rusinos, ce il putea dobori in cea mai adanca groapa a batjocurii, neoferindu-i nici cea mai mica sansa de a se eschiva in fata loviturilor.
Era pe cale de a se infunda din nou in acea durere a constiintei.
Vocile din jur se amplificau…
Repetau cuvintele pe care femeia din spatele barului le spusese in momentul in care Stere comandase halba de bere.
Nu vroia sa le mai auda !
Nu suporta sa le auda !
Cu toate astea, ele se auzeau repetat si din ce in ce mai aproape de el, ca si cand un virus auditiv se pregatea sa ii patrunda in trup si creier.
Rasete infundate…
Rasete demonice, venite din strafundurile iadului…
Rasete ce se amplificau si doreau sa patrunda in el…
Ce ai avut cu ea ? De ce a trebuit sa o faci ? Ce ai avut cu ea ?
Vocile continuau sa repete aceleasi cuvinte, aparent, fara sens.
In mintea lui Stere se derulau imaginile legate de acele cuvinte dureroase, ce ii intorceau mintea pe toate partile, introducandu-l mental in trecutul agitat ce il urmarise vreme de ani de zile.
-Nu ! Nu ! Nu aveti de unde stii cele intamplate ! spune Stere scrasnindu-si dintii, tragandu-se usor de parul imbaxit din cap. Nu ati fost acolo ! Nu ma cunosteati ! Nu va cunosteam ! Nu aveti de unde stii cele intampalte ! Lasati-ma-n pace ! Incetati !
Ce ai avut cu ea ?
Nenorocitule !
Ucigasule !
Ucigasule !
Ce ai avut cu biata fata ?
Vocile continuau sa se amplifice, inconjurandu-l progresiv si amenintator pe fiecare secunda ce trecea.
Ucigasule !
Nenorocitule !
-Incetati ! sopteste Stere repetat atragand in cele din urma privirile celor doi barbati de la masa alaturata. Incetati ! Va rog, incetati !
Vocile se auzeau tot mai aproape, rotindu-se aproape in jurul mesei la care se afla, se auzeau amenintator si nu lasau impresia ca aveau sa inceteze prea curand.
Barbatul strange toarta halbei de bere cu putere si incerca sa o ridice pentru a da pe gat tot lichidul ce se afla in aceasta. Simtea cum energia negativ il inconjura si incerca sa il domine prin toata suprafata corpului sau incordat si tremurat. Nu reusi sa ridice halba de pe masa mizera, bratul fiindu-i imobilizat de o forta invizibila, ca si cand alte cateva brate il tineau impietrit.
Stere uita in jurul sau speriat dar nu vazu pe nimeni in apropierea lui. Cei doi barbati de la masa alaturata il asaltau cu priviri mirate, iar din spatele barului iesea din nou fum de tigara.
Nimic neobisnuit.
Dar soaptele…
Nenorocitule ! Criminalule !
Criminalule !
Ce ai avut cu ea ?
Ele continuau sa se auda…
Isi desprinde degetele de pe toarta halbei de bere, ducandu-si din nou palmele la nivelul urechii. In coltul ochilor rasarira cateva lacrimi ale disperarii, lacrimi ce se prelingeau rapid pe suprafata obrajilor albi ca varul, cu pielea zbarcita si trecuta.
Isi ridica trupul slabanog de pe scaun si priveste agale cu ochii injectati mesele din jurul sau. Cele doua chipuri barbatesti de la masa alaturata il privira lung fara ca vreuna sa reactioneze in vreun fel. Din spatele barului fumega in continuu semnul iadului pe pamant, creeat de un demon necunoscut pana atunci, femeia ce ii umpluse halba cu lichid otravitor.
-Da… Asta trebuie sa fie ! Da ! murmura Stere privind cu ura barul ce se intindea in fata lui, la aproape zece metri departare. Da. Ea este de vina ! Nenorocita aia !
Prin ura pe care o simtea incepea sa ignore soaptele ce se auzeau repetat in jurul sau, vocile demonilor din carciuma ce dansau necontenit incercuindu-i trupul si mintea, derulandu-i imagini vechi de care Stere se ascunsese ani de zile.
Criminalule !
Criminalule !
Nenorocitule !
Stere facu doi pasi nesiguri, evitand greoi masa la care se asezasera cei doi muncitori ce tocmai intrasera, ocolind suspect privirile acestora, care deveneau din ce in ce mai apasatoare.
Din spatele barului, se ridica femeia demonica, lasandu-se privita prin fum de tigare, scotandu-si in evidenta ochii intunecati si amenintatori.
-Hei, Stere ! Te simti bine ? intreaba femeia observand starea ciudata in care se scalda barbatul. Ce dracu’ ai ? Nu ai baut mult…
Criminalule…
Nenorocitule !
-Cred si eu… bombane femeia in continuare. De la cata bautura bagi in tine, era si normal sa ajungi intr-o astfel de stare. Doamne ! In ce hal esti ! Nu stiu cine te-o primi acasa, dar daca eram in locul ei, te trimiteam de mult ! Ori plecam eu… ori…
Criminalule !
Tu ai ucis-o ! Ai ucis-o ! I-ai distrus viata !
Tu !
Criminal nenorocit !
Criminal nenorocit !
-Uita-te la tine ! In ce hal esti ! Eu zic sa te duci sa te culci… Cred ca erai beat gata cand ai venit ! Cum de nu am observat ?
Nenorocitule !
Nenorocitule !
Criminalule !
Stere se apropia greoi de barul in spatele caruia se ‘’baricadase’’ demonul feminin invaluit de fum otravitor de tigare.
Ii vedea buzele miscandu-se, iar vocile ii traduceau mental ceea ce femeia murmura. Soaptele… soaptele… il chinuiau pe fiecare secunda ce trecea, pe fiecare pas ce il facea…
Vocile diferite ce il invaluiau il atacau periodic, facandu-l sa scanceasca si sa isi strambe falcile intr-un mod hidos, incat, pentru cateva clipe, o facu pe barmanita sa simta fiori reci trecandu-i pe spate. De data asta lucrurile nu reactionau normal. Isi dadu seama ca Stere se afla intr-un stadiu avansat de anormalitate, ceva oarecum diferit de stadiul in care se putea afla un betiv normal.
-Stere ? repeta femeia cu o voce schimbata. Stere ? Te simti bine ?
Criminalule !
Nenorocitule !
Criminalule !
Criminalule !
Barbatul baga mana in buzunarul gecii cautand cutitul fluturas pe care il purta dupa el de cateva zile, cam din momentul in care amintirile reaparusera in mintea lui.
Pe langa ele… aparusera si demonii ce il urmareau la fiecare pas, luand diferite forma umane.
Il urmarea pentru a-l ucide.
Trebuia sa se apere de ei.
Apuca fluturasul, desfacandu-i usor piedica, fara sa il scoata la vedere.
Continua sa fixeze demonul cu privirea lui rece.
Se opri undeva la o jumatate de metru de bar, ramanand vreme de cateva clipe nemiscat, impietrit, incercand sa arate demonului ca nu ii este teama. Incerca sa isi ascunda frica in spatele ochilor rosii, pentru a prelua controlul situatiei.
Iadul insa, nu poate fi invins asa usor…
Soaptele continuau sa il impunga din toate partile, provocandu-i dureri niciodata intalnite.
Criminalule !
O liniste deplina se accentua in carciuma, putinii oameni dinautru, accelerand ipostaza impietriti de teama si vagitate.
Criminalule !
Criminalule !
Stere isi accentua in minte diferite intrebari legate de urmatoarea sa reactie, nu erau insa intrebari prin care incerca sa gaseasca raspunsul viitorului sau dupa ce va face o crima, erau cuvinte ce il ajutau sa gaseasca o modalitate pentru a fi sigur ca demonul din spatele cazematei va fi ucis si va cadea inca de la prima lovitura.
Nu stia daca va rezolva ceva ucigand persoana gazda, insa spera ca acesta sa fie un inceput in a stopa soaptele nenorocite ce il chinuiau de cateva zile.
Nenorocitule !
-Stere ? Te simti bine ? Ce faci… ?
Barbatul nu raspunde ci continua sa o priveasca pe femeie cu ochi amenintatori, provocandu-i astfel nenumarate frisoane.
Ce ai avut cu ea ?
Criminalule !
Usa carciumii se deschide brusc, iar simfonia iadului inceta.
Stere isi arunca privirea odata cu ceilalti catre intrare si zari trupul fara noima a lui Mihalcea care tot injura printre dinti, neluand inca in seama situatia ce se dezvoltase in fata barului.
Se tremura cateva secunde, apoi isi ridica privirea.
Il zari pe Stere in fata barului si se indrepta ranjind catre el, fara sa observe nimic neobisnuit.
-Hei ! Ce e asa pustiu p-aci ? intreba Mihalcea razand. Nu mai dai pe datorie si si-au gasit toti alta carciuma ?
-Care alta ? Asta e singura din cartier ! raspunde femeia recapatandu-si un pic vocea.
-Hei, amice ? Ce ai mutra asta ? intreba barbatul continuand sa rada, dandu-i o palma pe spate lui Stere care continua sa o priveasca pe femeia din spatele barului cu ochii sai amenintatori. N-auzi, ma ? Ce ai privirea asta asa incruntata ? Cin’ te-a suparat ?
-Nu stiu ce e cu el… spune femeia in continuare usor speriata. Abia s-a ridicat de la masa, s-a tarat pana aici si ma tot priveste asa de cateva minute. Nu vorbeste ! Nu aude ! Nu reactioneaza ! Nu stiu ce e cu el !
-Cat a baut ?
-Nu a baut mult, te asigur ! Nu prea era in apele lui inca de cand a venit ! A stat toata seara la masa aia fara sa reactioneze in vreun fel. S-a comportat tare ciudat in ultima vreme…
-Hai ca il duc eu acasa ! spune Mihalcea apucandu-l pe Stere de brat.
Soaptele disparura definitiv.
Nu il mai chinuiau.
Singurul sunet pe care Stere inca il mai auzea, era simfonia creeata de ploaia de afara, care inca mai izbea pamantul cu puterea ai amanuntita.
Probabil aceasta simfonie o auzea intregul oras.
Cladirile acestuia fusese inghitit de aproape doua saptamani de un nor demonic ce parca nu se misca, o negura ce inghitise padurile si sufocase copacii muntilor. Crestele acestora erau deja macinate sub puterea rar intalnita a divinitatii intunecate ce conducea acel teritoriu.
Abisul parea ca se deschide undeva in partea estica a orasului, de undeva din cele mai intunecate paduri din depresiune, paduri salbatice, adiate de un aer blestemat, de un vant ce conducea o simfonie a mortii impotriva omenirii ce ar fi putut cotropi acei copaci.
Acum, din acel abis, se ridicau corturile din jurul bazei de cercetari ridicata de curand in adancul depresiunii.
Acum partea estica a orasului reprezenta o zona interzisa…
Padurile erau controlate de soldatii romani, iar centrul militar de soldatii americani, care din cand in cand mai ajungeau si prin carciumile din oras. In ultima vreme insa, din ce in ce mai rar.
Ceva diabolic se creea pe acele pamanturi, un demon sub alta forma avea sa fie ridicat si aruncat printre liniile umanitatii, pentru a-si duce la indeplinire misiuni diabolice. Cu siguranta, mai intai experimentul va fi testat, pentru ca abia apoi, sa fie aruncat intr-o misiune adevarata. Astfel se creeau doua posibilitati : prima in care demonul avea sa dea gresi, si a doua demonul avea sa se ridice la standardele asteptate. Trebuia ignorata insa posibilitatea in care demonul avea sa scape de sub control…

Insomnie de zi (blestemata) de inceput de decembrie

Nu vreau sa pic in pacatul somnului de peste noapte.
Refuz sa fiu tarat pe acel taram al viselor-cosmar.
Nu vreau sa imi inchid ochii in fata ta.
Nu vreau sa imi las trupul suficient de liber pentru a aluneca intr-un loc de care mi-e frica.
Nu pot…
Imediat ar incepe cosmarul inimii mele de carbune, trivial si impotent cu imagini clare ale durerii fara de capat. M-as zvarcoli, m-as incovoia, m-as tari, as suspina, as incerca sa ma agat de orice m-ar putea scoate afara, orice m-ar putea trezi la realitate. Nu am mai adormit de mai bine de un an de zile, insa acum sunt pe cale de a pica in pacat pentru totdeauna. Ghearele imaginilor odata pozitive, se vindeca adancindu-se in pielea mea sfartecata si patata cu al tau suflu. As vrea sa ma decojesc pentru a nu-ti mai simti mirosul. As vrea sa imi scot ochii pentru a nu-ti mai vedea chipul angelic. As vrea sa imi retez limba pentru a nu-mi mai imagina gustul buzelor tale. As vrea sa imi tai degetele pentru a nu mai percepe raceala trupului tau, totusi atat de perfecta. As vrea sa imi strivesc timpanele pentru a nu-ti mai auzi vocea ce odata m-a readus la viata. As vrea sa-mi cos buzele pentru a nu-ti mai vorbi. As vrea sa-mi strivesc picioarele pentru a nu mai alerga. As vrea sa imi prapadesc sufletul pentru a nu-mi mai fi dor. As vrea sa imi drenez creierul pentru a sterge din amintire imaginea ta.
As vrea sa iti pastrez cenusa in globul sicriului meu…
Trebuie sa stau treaz.
Cand adorm, ma simt gol undeva in mintea mea, iar cosmarul imi arata imagini pe care nu vreau sa le mai vad, de undeva din trecutul apropiat sau de unde or fi… totul este mult prea mult pentru mine. Mi se arata ceea ce am fost, si ceea ce voi fi.
Cu toate astea, nu am avut niciodata ocazia sa arat ceea ce sunt…
Trebuie sa raman treaz cu orice pret!

U.S.and A. (4) - Perfectiunea pornografiei

Vi s-a-ntamplat vreodata sa mergeti pe strada si sa vedeti in fata voastra un tip/barbat, ingrijit/ramolit, etc etc care sa aiba o mana in buzunar pe care o misca in moduri ce ar ridica cu siguranta semne de intrebare? Sunt sigur ca da. Nu mintiti. Daca ati spune nu inseamna ca nu ati iesit din casa pana acum, ori chiar voi (in cazul in care sunteti de sex masculin) faceti parte din aceasta categorie.
V-ati dat seama despre ce este vorba, nu? Obsedatii sexuali ce se rezuma (pentru moment) la o "fracangeala" mica prin buzunar, in spatele vreunui cur nevinovat de pustoaica ce a avut ghinionul sa treaca intr-o zi nepotrivita, printr-o zona nepotrivita, pe langa omul nepotrivit. Unii, se rezuma doar la o mica "frecare a micului carnat", altii, trec la fapte mai interesante, pentru ca de!, satisfactia proprie are si ea limite. Un viol, doua, se poate trece cu vederea. In ultimii zece ani nu am putut cum sa nu observ o dezvoltare malefica as putea spune, a acestei minunate categorii. Pe langa acea latura in plina dezvoltare care este la moda in noua democratie americana (bisexualitatea, homosexualitate, metrosexualitatea, etc), mai avem latura ce umple gradina zoologica ca fiind cireasa de pe coliva: pedofilismul si abuzul sexual. Pedofilismul ca pedofilismul... ia amploare, dar nu se compara cu abuzul sexual.
In ziua de azi, a face sex e mai usor decat s-ar gandi orice pustan cu cosuri pe fata si ochelari de vedere cu dioptrii prea mari. Poti plati pentru sex, poti face un fel de "troc" pentru sex, ori poti imbata o pustoaica mai teribilista (de preferabil in zodia scorpion, pt ca astea sunt cele mai "libertine" dupa parerea lor, chiar daca dupa ce fac ceea ce fac le pare rau si intra in depresie, se rezuma la a zice "I've got the pussy, I make the rulls" si (preferata mea!!) "toti barbatii ESTE niste porci (este pentru ca e sub 1000)") si poti profita la ea pentru a-ti infaptui cele mai ascunse fantezii. Sa nu exageram... macar o parte din ele. Desigur, iti poti face vreo trei-patru prietene, care nu vor decat sex, pentru ca de! si asta e cool in ziua de azi, in acest trai americanesc. Hai sa fim prieteni, vii la mine, ne uitam la Ice Age 3, dar fiind plictisitor vom ajunge sub dus sa ne-o tragem ca doi prieteni buni ce suntem. Eventual, ne putem suna in paralel si jumatatile ca sa vada ce prieteni buni suntem noi.
V-ati intrebat vreodata de ce si de unde atatia obsedati sexuali?
Intrati pe paginile yahoo, google, sau care vreti voi si explorati... Rahat! Nu trebuie sa explorati! Atuncati o privire scurta si veti vedea in margini "Orgasmeasca, Bucuresti, 20 de ani - sex for free". si apare o duduie cu niste craci la vedere, iar daca dai un click cine stie unde Dumnezeu ajungi. In plus, pornografia e la moda. E usor sa gasesti pornografie de la Freeporn, pana la hrdcore porn contra X $. Daca totusi vrei un subiect de laba, uitati-va la emisiunile tv! Va garantez ca la orice ora puteti gasi un astfel de subiect. La emisiunea aia lu Kapatos sau cum dracu' s-o scrie va puteti simti bine de mai multe ori. Adica, na! a venit Sexy Braileanca aia (nu sunt sigur daca isi luase si neuronul cu ea) si a cantat o muzichie d-aia de-a ei. Smecherie frate!! Ce mai, am avut orgasm instantaneu si am zis ca voi cumpara si eu cd-ul si voi arde ultimul album de la Cannibal Corpse. A primit nea'Kapatos un msj de la un potential membru erect "cum ca tanti aia mai bine s-ar dezbraca". Pai nici nu a terminat bine msj-ul si tanti fiind de treaba, si-a aruncat juma de haine de pe ea. Frumusete generala. Unde mai pui ca in seara precedenta, pe scena lui Kapatos a plans preferata/preferatul meu, Naomi. Eh, pai daca pe net gasesti pornografie la tot pasul, la emisiunile tv apar femei ce duc lipsa de organ neuronal si se dezbraca ca la el acasa alaturi de Romeo Fantasticul care...
(apropo, ca o paranteza. Romeo si Braileanca s-ar potrivi ca lipiti. Pe cuvant. Sa va zic de ce. Duduia asta, se certa cu Alina Plugaru ca "domle nu stie Alina sa faca ceea ce stie ea si ca ea a avut peste 1000 de barbati in cei douaj' de ani ai ei". Romeo asta, zice ca nu a lasat nici-o femeie nesatisfacuta si ca avut atatea cat China. Mah, adevarul e undeva la mijloc. Cred ca s-ar potrivi, ca de laudat cu prostia... sunt pe aceeasi lungime de unda).
Cum spuneam, cand pornografia, sani si craci sunt afisati peste tot la tv, pe net, chiar si in desene animate (sa nu uitam rahaturile alea de Hentaiuri, niste animatii pt adevaratii obsedati sexuali), cum sa ne miram la aparitia acestor obsedati sexuali de pe strazi? Nu va mirati daca ai vostri copii vor fi atacati de astfel de oameni, sau mai rau, poate sa devina chiar unul din ei. Cum poti aprecia o chestie ca Naomi? Cum poti umple o discoteca cu Braileanca (si nu numai discoteca... sa nu uitam de ouale celor ce inca nu au avut ejaculari premature), discoteca ce intr-o seara normala nu are vanzare nici cat o lada de bere? Cum poti creea o dublura la youtube intitulata porntube? sau redtube? sau mai rau gaytube? Cum poti pune afise pe toti stalpii cu femei goale, facand reclama la un bar de cacat nou-aparut in oras? Pe acolo pot trece copii... pe acolo pot trece oameni cu deficiente, care poate (si nu radeti ca puteti ajunge usor unii dintre ei) nu au si nu vor avea parte de sex niciodata... poate pentru ca au deformatii craniane, boli de piele, malformatii din nastere sau Dumnezeu stie ce. Pentru astfel de motive nimeni nu o sa se uite la un asemenea om. Cazurile pozitive sunt izolate! Sa fim seriosi, nu ma contraziceti.In ziua de azi, daca tipul nu poarta ceva de firma pe el, are bocancii un pic murdari, sau parul lung... nu va uitati la el, chiar va feriti... pentru ca vezi Doamne, voi sunteti perfecti, iar el e "jegos". Eh, un tanar din categoria celor ghinionisti, nascuti altfel decat noi, cum va reactiona cand va vedea cupluri indragostite pe strada? Ganditor... dar linistit. Cand va vedea prima femeie goala pe monitor? Se va auto-satisface... Cand va vedea afise cu "masaj erotic"? Poate ca se va abtine, dar trecand pe langa acelasi afis... la un moment dar nu o sa mai suporte.. si poate o sa se satisfaca in plina strada, iar maine-poimaine, din mers, pe blugii tinerei tale fetite care poate nici nu a implinit paispe' ani. Peste ceva vreme... va ejacula punand capat unui viol lasandu-ti iubita fata care are buletinul scos de doi ani, insarcinata... cu sechele! ce frumos suna?! Nu?
Atunci cum dracu' puteti accepta aceast libertate pornografica? Rupeti afisele cu astfel de ipostaze, scuipati curvele ca Braileanca, nu populati discotecile doar pentru a vedea o bucata de cur, si aia incercata de mai multe ori decat tunelul de sub Canalul Manecii, adoptati violenta cu obsedatii sexuali pe care ii vedeti implinandu-se in plina societate, si mai ales, aveti grija de copiii vostri. Luptati ca ei sa fie normali!!!

Imi cer scuze pt limbajul trivial, dar cred ca la un asemenea subiect, se merita!;)

Orasul tacerii (fragment)

1

Sticla era rece, mai rece ca de obicei, insa o ardoare ciudata ii mangaia pielea ridata. Palmele ii erau murdare, iar degetele-i umflate. Nu era deloc o senzatie placuta, tinand cont ca de fiecare data cand isi indoia incheieturile degetelor, acestea se albeau stralucitor, strangand pielea in jurul oaselor. I se umflasera degetele…
Asa i se intampla de fiecare data cand turna prea mult alcool in el.
Probabil ficatul…sau rinichii…
Nu prea ii pasa.
Imaginea din exteriorul camerei se derula progresiv si neplacut, nu monoton, ci enervant, facandu-i lumea sa se dea peste cap. Blocurile orasului, asezate ca niste caramizi de catre un zidar orb, care mai de care mai inalte, cladiri asezate printre parcari construite in zig-zag, unele imprejmuite de copaci uscati stropiti de apa si mangaiati de vantul rece si sec ce adia in atmosfera. Soselele erau circulate in aceeasi viteza precum documentarele de pe Discovery sintetizau in cateva secunde trecerea norilor si schimbarile atmosferice ale unei intregi zile africane. Automobile blocate in intersectii, soferi nervosi ce isi aratau adevaratele chipuri intunecate, pietoni ce se strecurau grabiti printre calestile de pe strazi, semafoare ce palpaiau de la rosu la verde inutil, putini fiind cei ce mai respectau regulile. Intr-adevar, regulile erau facute pentru a fi incalcate… Cerul era plumburiu, monoton si depresiv, conturand perfect starea orasului. Priviri triste aruncate din partea Domnului… triste… lacrimi ce se pregateau sa inunde strazile aglomerate ale zonei centrale si parcarile aproape goale ale cartierelor inghesuite din jur. Lacrimi sarate si mizere.
Blasfemic.
Blasfemic, imaginile se suprapuneau formand o pictura neplacuta, atacata de injuraturi sub forma de rugaciune plecate catre Creeatorul care printr-o miscare de mana, stricase intreaga creeatie. Poate un scurt-circuit avea sa readuca totul la normal. Poate ca pe panza inca umeda avea sa se astearna din nou culori calde si vesele, ce ar fi dat sens miscarii in zig-zag a oamenilor ce se priveau inca cu ura. Altii plangeau in cutiile lor de chibrituri, iar unii priveau in gol fericirea altora, fericire inexistenta pentru cei ce o dobandeau, totul coborandu-se la nivelul unui iluzii.
Era doar o imagine normala a unui sfarsit de toamna rece. Asa fusese si in urma cu un an, si in urma cu doi, trei, patru… Asa a fost dintotdeauna. Nu asta il deranja pe el…
Imaginea respectiva o vazuse de atatea ori si niciodata nu il deranjase. Se rezuma in a stramba din nas si a trage jaluzelele verticale pentru a acoperi esecul Creatorului in sfarsitul de toamna respectiv. Acelasi peisaj ce se schimba doar pe timp de noapte, cand lumina artificiala lumina fatadele blocurilor, iesirile din parcare si intreaga zona centrala, lasand in intunericul dens parcurile cu mai multa vegetatie; pe timp de vara, cand cladirile monotone erau acoperite de o verdeata placuta, iar Soarele stralucea puternic dinspre est, mangaind formele si prelungindu-si razele sclipitoare pe acoperisurile solare din cartierul ce marginea nordul grupului de blocuri turn in care baiatul cu mainile umflate locuia; si pe timp de ploaie de vara, cand cerul era brazdat de fulgere incredibile, ce rupeau parca stratul de ozon, ce biciuiau cu brutalitate solul si scuipau venin jilav peste plopii inalti din colturile parcarilor.
Era o imagine normala, de uzura…
Nu si-atunci.
Elementul din mijlocul peisajului ce se oglindea in ochii lui caprui, il deranja, il intrista, il ingrozea...
Printre acele linii atent crestate, unite in colturi de diferite unghiuri, patrate suprapuse de diferite dimensiuni, inconjurate de forme fara noima, se afla aceasta incrucisare de linii ce infatisa un lucru inspaimantator.
O cruce.
O cruce aflata in mijlocul peisajului, undeva deasupra cladirilor orasului.
Parea a fi de dimensiuni mari, mult mai mari decat ar fi fost normal. Era asezata intr-un mod regesc, ca si cand ar fi condus acele cladiri inghitind umanitatea in cel mai urat cosmar al ei. Era o cruce din lemn, lemn macinat de timp, fara linii prea clare, dar vizibile. Ceea ce era terifiant insa, reprezenta inceputul cosmarului pentru tanarul ce mangaia din priviri conturul literelor inscriptionate pe cruce. Era un nume de fata pe care el il cunostea. Ii rasuna cu atata putere in subconstient, incat astepta ca din clipa in clipa timpanele sa ii explodeze, un val de durere interioara avand sa ii cotropeasca trupul si mintea.
Era acel nume pe care el il adora cu pretul vietii.
Era acel nume ce ii umbrise viata intr-un mod placut atata amar de vreme.
Ce cauta acel nume pe scandurile crucii?
Palmele incepura sa ii tremure, semn ca degetele aveau sa se desumfle in curand. Isi stinge atingerea de pe suprafata geamului, ducandu-si palmele la ochi. Nu putea accepta imaginea ce se afisa in fata lui. Isi incordeaza maxilarele pana cand o serie de scrasnituri se auzira, pentru ca apoi sa isi sprijine fruntea de sticla rece ce mai devreme ii racorise palmele.
Momentul de liniste fu spart de vocea ce isi facuse aparitia in bucatarie, brusc si suav precum patrunsese in viata baiatului. Era vocea ei, fata a carei nume era inscriptionat pe crucea desenata in mijlocul cerului.
-Neata’, Ovidiu!
Baiatul se intoarce si priveste trupul divin ce pasi pe gresia rece a bucatariei. Fata isi lua un pahar de pe masa pe care il umple cu apa minerala din sticla abia scoasa din frigider. Lua o inghititura scurta, apoi isi atinti privirea asupra iubitului ei. Isi dadu seama ca ceva nu era in regula, insa nu starui cu prea multe intrebari, reactionand la obiect.
Ovidiu nu raspunde continuand sa priveasca trupul gol ce se afisa in fata lui.
In acea dimineata, Roxana nu purta decat chiloti albastri. Avea pielea neteda si placut inrosita, sanii rotunzi si perfect modelati, abdomenul plat si atragator, parul desfacut, siroind peste umeri, pana aproape de buric.
-Cum vrei tu, spune ea punand paharul pe masa. Vii in pat? E devreme.
Ovidiu priveste ceasul de pe peretele din fata lui, apoi isi cobori privirea asupra ei. Intr-adevar, era devreme.
-Vezi? Pe de-asupra mai e si sambata, continua Roxana cu o voce usor sarcastica. Deci, cand iti revi, daca doresti, intoarce-te in pat.
Inainte sa iasa din bucatarie, fata isi arunca privirea peste umerii baiatului, undeva in spatele acestuia. Izbeste cu ochii sai peisajul ce se desfasura afara, apoi stramba din nas, incruntandu-se.
-Ce urat e afara…
Si dispare.
Ovidiu isi paraliza ochii inspre usa incaperii, gandindu-se la crucea ce probabil inca domnea pe cer, deasupra orasului, avand in continuare inscriptionat numele complet al Roxanei.
Doar eu vad rahatul asta?!

Intr-o camera de camin

Era obosita. O ustura ochii.
Din ce in ce mai des, scapa creionul dintre degete si isi punea chipul in palme, frecandu-si ochii insistent, in speranta ca acea pacla nenorocita avea sa dispara.
Nu dispare.
Sta acolo a nenorocire, duplicandu-i fiecare litera si rand scris sau citit. Biroul parea ca se extinde, ca isi mareste suprafata, pe el intinzandu-se cateva carti, doua caiete si coli invalmasite fara sens. Isi arunca privirea in jurul ei, atintind din priviri patul colegei sale de camera, care dormea cu fata la perete, cu picioarele usor ghemuite, invelita doar pe jumatate. Parul ii era rastalmacit si ii acoperea chipul cu suvite “rebele” ce parca desenau riduri pe pielea alba si fina.
-Ce bine de tine…
Ea insa nu putea sa doarma. A doua zi avea de predat un proiect important ce avea sa ii usureze drumul catre evaluarea licentei. Si, Doamne, cat mai avea de lucru!
Privi ceasul din dreapta sa ce zacea daramat de atatea pagini si coperti ticsite de “cunostinta”.
2:40.
-Doamne! E aproape dimineata…
Lumina slaba a lampii de pe birou o obosea si mai rau.
-Ai inceput sa vorbesti singura? se auzi vocea colegii sale de camera ce isi foise scurt capul in perna. Esti pe drumul cel bun.
Fata rade infundat si scurt apoi raspunde:
-E un adevarat cosmar! Dar-ar sa dea! Ma ustura ochii de somn si abia imi pot misca degetele. Coloana mi-a amortit, iar picioarele nu mi le mai simt. Ce poate fi mai perfect de atat?
-Prezentarea proiectului maine dimineata, raspunde cea de-a doua fata ironica, tragandu-si patura pana la nivelul barbiei.
Fata isi priveste colega zambind, amuzata de felul ei de a dormi. Se hotari intr-un final sa isi dezmorteasca un pic oasele, lucru la care se gandea de mai bine de patruzeci de minute. Astfel, se ridica de pe scaun, traversa in liniste camera, iesind prin miscari incetinite pe holul caminului. Inchide usa in urma ei, apoi isi intinde trupul zvelt, cascand pueril, simtind parca o doza de energie parcurgandu-i venele si nervii.


Atatea nopti de insomnie…
Atatea ore, zile, saptamani nedormite…
Cand toate astea aveau sa se incheie?
Era o intrebare ce o vreme, o obsedase. Dupa, incepuse sa se invete cu gandul ca pur si simplu… asta e!
Totusi in acea noapte, avea o pofta teribila de somn.
Terminase cursurile mai devreme decat si-ar fi putut inchipui, astfel avuse timp sa isi rezolve toate temele pentru cursurile din ziua urmatoare. Nu o apucase miezul noptii treaza. O napadise o oboseala teribila pe care nu o mai simtise de foarte multa vreme, fara vreun motiv anume, dar concreta, astfel trantindu-se in pat in jurul orei unsprezece.
Totusi, se trezise in miez de noapte, in vocea colegei sale care inca mai lucra pentru proiectul de a doua zi. Somnul se mai subtiase un pic, avand ca rezultat soaptele stranii ce o trezisera brusc.
-Ai inceput sa vorbesti singura? spune ea la auzul soaptelor. Esti pe drumul cel bun.
Ironia din voce nu era nascuta cu rautate. Poate un pic irascibilitate pentru faptul ca dupa atatea nopti de insomnie, un somn dulce fusese inmoramantat, cine stie pentru cata vreme. Dar nu era vina nimanui…
-E un adevarat cosmar! Dar-ar sa dea! raspunde colega ei de la birou. Ma ustura ochii de somn si abia imi pot misca degetele. Coloana mi-a amortit, iar picioarele nu mi le mai simt. Ce poate fi mai perfect de atat?
-Prezentarea proiectului maine dimineata, raspunde apoi isi trage patura pana la baza barbiei inchizand ochii pentru a se cufunda din nou in intunericul dens al unui propriu-zis somn.
Auzi apoi, scartaitul scaunului de la birou, pasii “ingrijiti” ai colegei sale, act finalizat de sunetul usii camerei, deschizandu-se, apoi inchizandu-se.
Ramasese singura.
Incerca din nou sa prinda acea legatura cu somnul insa esua dupa cateva zeci de secunde.
“Drace… Iarasi…” bombani in gand fata fiondu-se o vreme pe asternuturile parca prea calde pentru gustul ei.
O liniste teribila cuprinde camera intunecata, licarita doar de becul orb al veiozei d epe birou.
Impietri insa in asternuturi in momentul in care un sunet scarjoli linistea…
Era un sunet… ce nu isi avea locul in acel moment. Era normala existenta camerei, dar nu in acel moment. Imposibil. Colega ei nu se intorsese in camera, si totusi… sunetul creionului zgariand coala de hartie. Fata nu deschide ochii, nici macar nu isi misca trupul. Dar zgomotul continua… nu era un zgomot in zig-zag, era un zgomot clar si disciplinat, ca si cand acel creion chiar scria pe acea coala. Era sunetul unei forme de scris…
Sunetul persista…
Se auzi apoi intrerupatorul veiozei, lumina stingandu-se. Scartaitul scaunului de la birou, apoi cativa pasi lenti ce se opresc… exact langa patul ei. Si atat.
Liniste.
Fata deschide ochii speriata, tinandu-i impietriti in intuneric. Nu avea ce vedea, pentru ca dormise cu fata la perete. Prezenta necunoscuta era undeva in spatele ei… nemiscata, linistita, cu ochii tinta pe trupul ei, acoperit de o patura fara folos ce ar fi putut disparea instantaneu.
“Nu se misca… Nu pleaca” gandi fata simtind cum pulsul i-o ia razna.
Trupul incepu sa ii tremure, iar falcile i se inclestara. Ar fi vrut sa strige, dar nu isi putea misca maxilarele.
Aproape ca acea prezenta ii sufla in ceafa.
Gandul i se duce brusc la colega ei, rugandu-se ca aceasta sa isi faca aparitia in camera.
“Doamne, unde s-o fi dus? Sa se intoarca… Sa se intoarca!”
Gandurile parca ii erau inghitite. Pe coridor nu se auzea nici o miscare ce ar fi putut sa lase impresia ca fata avea sa se intoarca in camera. Si prezenta… prezenta intinse o mana spre umarul fetei acoperit cu acea patura nenorocita ce reprezenta parca un scut din hartie creponata, mai fragil decat aripile oricarui fluture. Fata isi inconvoaie trupul, ca si cand si-ra fi strans umarul spre interior pentru a nu fi atinsa.
“Nu. Doamne! Nu!”
Ii simtea respiratia mai aproape ca niciodata, iar atingerea…
Atingerea era iminenta.
Camera usii se deschide insa zgomotos, un val de lumina venit de pe coridorul caminului, cucerind intreaga camera. Fata deschide ochii, simtind prezenta retragandu-si mana si schimband directia privirii. Nu se misca din pat. Sta nemiscata, asteptand ca…
Un tipat ascutit rasuna linistea in intreaga cladire, nascand teroare peste tot in jur. Fata ramane nemiscata in pat, incercand sa inteleaga tipatul colegei sale care impietrise in usa. Isi facu curaj si isi intoarce privirea catre centrul camerei.
Ochii ii iesira din orbite, iar pulsul inimii atinge limita extrema.


Un coridor puternic luminat de neoane ce niciodata nu palpaiau. De-o parte si de alta, usi, usi albe, identice cu peretii, cu tavanul, cu marginea ferestrelor din capete, cu… pana in acea noapte.
Undeva in capatul coridorului, ultima sau penultima camera, o usa era deschisa.
Din acea camera, un val puternic de sange, pornit parca de un uragan in mijlocul oceanului, iesi invadand “albiciunea” coridorului. Valul se izbeste de marginea opusa a holului, formand apoi alte valuri mai mici, ce invada gresia coridorului. Acum totul se colorase. Albul se imbinase cu o culoare rosiatica de aceeasi tarie.
Stropi de sange circulau nervosi pe peretii holului, creeand peste gresie o mocirla colorata a irealitatii.

U.S.and A. (3) - Noua moda, totul pentru acceptare

Am observat cu stupoare zilele trecute ca este la moda sa fii bisexual!
Bleah! Nu pot intelege ideologia asta!
In urma lipsei de activitate, navigam in urma cu cateva zile cu vechiul meu cont de netlog (o prostie ceva mai dezvoltata decat rahatul de hi.5) sarind din user in user pentru a vedea cam ce-i mai poate pielea tenarului democrat. In primele cateva minute dau de un cont feminin in care orientarile sale sexuale erau "bi". Am zis ca na! nu exista padure fara uscaturi! La alte zece minute mai gasesc un cont cu aceeasi orientare sexuala. Atunci am inceput sa imi ridic semne de intrebare. Evit sa imi hranesc curiozitatea avand in vedere numarul de bisexuali pe care ii poti gasi pe aceste stupide programe de reltii interumane (netlog, hi5, etc). E posibil sa raman cu sechele...
Observ ca numarul acestor semi-animale creste cu desavarsire.
Adevarati monstri = travestitii
Animale = homosexualii
Semi-animale = bisexualii
Am tot stat si mi-am pus intrebarea de ce dracu' ar alege un barbat sa simta langa el un cur naspa, imputit si paros (nu neg ca nu ar exista si femei cu un astfel de fund, dar cel putin ai puterea de a alege un fund placut din regnul feminin)? Desigur m-am intrebat cum sta treaba in cazul celor lesby?! Din cate stiu, o partida de sex intre doua femei tot la penetrare se rezuma, decat ca in cazul lor este artificiala! Si atunci? Care-i baiu'?
Precum v-am explicat in mini-dictionarul de mai sus, acesti oameni intra intr-o categorie aparte pe care nu are rost sa o discutam mai amanuntit in acest articol (se stie ca acesti oameni sunt bolnavi psihici si nu vor altceva decat sa duca totul la extrem folosindu-se de "atragerea atentiei". Unii oameni mai putini normali ii apara spunand "Saracii de ei!! Asa s-au nascut!!" Cum dracu asa s-au nascut? Penetrati?).
Bisexualitatea insa, e un caz special, extrem de interesant si placut la discutie pentru ca intr-un fel sau altul e foarte amuzant.
Daca veti face o plimbare prin oras (oricare ar fi ala, sunt sigur) si va veti arunca ochii la kinderii care nu depasesc 16 ani, veti observa ca acestia incearca sa para mai dur ca Wan Damme in filmele lui proaste (care filme proaste? toate au fost la fel... nici macar unul nu a fost bun), doar pentru a-si arata respectul lor adus muzicii rock si a mai marilor cantareti de mana a doua intitulati Danny Filth (un psihopat care asculta house in timpul liber) si Marylin Manson (care si el are o mica problema cu iesitul in evidenta). In rest, la toti veti vedea tricouri cu Metallica (normal, doar asta e trupa care se tine minte cel mai usor, chiar daca nu e scrisa corect pe coperta caietului cu foaie velina), par lung si lins de limba vacii pentru a atrage pustoaicele emo(-iste), un pachet de Kent fumat la posta si terminat pana in momentul in care se da stingerea (pt ca de! ce bataie i-ar da tati daca si-ar prinde plodul fumegand), injuraturi si povesti impresionante... etc etc. Daca ai pleata, barba si pari ceva mai batran (pentru ei si tanar ai fi batran iti dai seama, ca la ei media de varsta e de 14 ani), esti idolul lor, si a doua zi vei face rost de bani pt bere si tigari pe gratis! In schimb, vor incerca sa te impresioneze cu fel si fel de povesti stupide si inexistente, si vor incerca sa te idolatrizeze si sa rada la orice gluma stupida de a ta! Vai tu, ce prieteni adevarati suntem!!
A fost curentul emo in care toate pizdulitele erau moarte dupa pustanii cu ochii facuti, parul in ochi, miscari schizofrenice, conversi si vestimentatie neagra, tricouri cu trandafirii homosexualilor de la Bullet For My Vallentine, playere in care sa rasune Green Day, From Autumn To Ashes (astia sunt exagerat de plangaciosi, asa ceva nu am vazut), My Chemical Romance, Tokyo Hotel (desi in ultima vreme a emo-istilor nu mai era la moda, ca deja lumea incepuse sa se prinda de natura oricui asculta aceasta trupa idioata) si Limbi'n Park (pardon Linkin Park) cu o urmare tragica: o sumedenie de melodii de la Jay-Z si alti romantici ai muzicii rap (trebuia sa ma leg si de rapperi. Imi cer scuze, nu m-am putut abtine). Desigur, cam asta inseamna sa fii cool acum cativa ani. Adica sa te tai pe maini si sa te imbraci in negru la +40 de grade celsius, sa nu vezi pe unde mergi datorita floacelor ce iti gadila pupila, sa fii slab si trist, sa iti tarasti skaterii sau bit-urile luate de la KS si Lotto. Desigur, totul includea renumita cheta pe care o vazusera ei la punkeri, un bidon de bere la douazeci de insi, de asemenea preluata de la vechii rebeli, plus un sex in grup al limbilor (adica saruturi, ca la 14 ani ce vrei mai mult??).
O alta perioada cool a fost cea in care trebuia sa ajungi cluber sau trendy (tot dracu' ala e dupa parerea mea!). O frizura cat se poate de diferita si colorata, vestimentatia pe care o purtau rockerii ce ascultau glam in urma cu treizeci si cinci de ani, tenesi in patratele (Doamne!! hidoase chestii), sa fumezi cat mai multe spice-uri (chiar daca nu simti nimic, ideea e sa fumezi!), sa mergi in cluburi si sa canti pe acelasi ritm timp de 5-6 ore si neaparat LEGEA NR.1: sa bei energizant!!!! (chiar daca nu isi are rostul, tu bea-l ca altfel nu esti cluber).
Eh, perioada urmatoare, cea care inca nu si-a cunoscut apogeul in lumea celor cool, e sa fii bisexual! E modern sa iesi in evidenta! E modern sa te bagi ca fata cu prietena cea mai buna sub dus si sa faceti suvite colorate din parul pubian, e modern sa te ti de mana cu un baiat si cu o fata in acelasi timp (ce?!?! oricum nu o sa ma priveasca crucis decat cei care sunt not-cool si ei nu conteaza pentru ca inca mai poarta bocanci si blugi clasici), e modern sa iti actualizezi profilul de netlog sau hi5 ca fiind "bi". Adevarul e ca cel mai mult timp petrecut in fata unui profil necunoscut ale sistemelor de socializare a fost in momentele in care gaseam un astfel de semi-animal! Ma tot uitam la pozele profilului si la auto-descrieri pt a-i arunca blesteme si pt a-i intelege modul de gandire.
Dragele mele bisexuale, precum v-am intrebat idirect si mai sus, de ce m-ai chinuiti barbatii daca nu conteaza materialul din care este facut obiectul cu care sunteti penetrate?
Dragii mei bisexuali, cat de ipocrit trebuie sa fiti incat sa va impartiti iubitele cu alti barbati... si nu numai!! sa va impartiti si pe voi cu altii?? Cat de ipocrite sunt alea care va accepta aerele astea de mitocani care nu vor decat sa iasa in evidenta pentru ca au avut o copilarie traumatizata??
Sa inteleg ca toate astea reprezinta zona neo-modernista in care va scaldati?
Aha! Acum inteleg!
Eu de aceea nu sunt privit cu placere cand urc in autobuz: port blugi negri clasici, bocanci sau tenisi clasici, tricouri negre si geaca de piele, nu imi asez parul in nici un fel, nu imi dau cu fond de ten (am observat ca e la moda ca si barbatii sa se ipocrizeze cu fond de ten pe mutra), nu imi fac unghiile cu lac (asta a intrecut orice masura, dar chiar a luat amploare in ultimii cinci ani)... sau cu oja neagra (si asta e un semn de rautate a'la Danny Filth) si nu ma tin de mana cu un barbat, nu??
Eh, uite acum am primit mai multe raspunsuri decat mi-am dorit vreodata: de aceea in lista mea de mess apar la profilele feminine poze cu fata respectiva... langa o alta fata... si alta fata. (Oh, Doamne! Sunt "bi" in grup!); de aceea cei mai rai si mai cool baieti fac poze cu alti baieti la fel de trendy ca ei; de aceea se creeaza obsesii pt persoane de acelasi sex (nici asta nu am inteles. Cum ai putea sa creezi o astfel de obsesie? De ce? Adica... ea, vorbind din pctul de vedere a unei femei, are sanii mult mai frumos conturati ca ai mei, atrage mai multi barbati ca mine, asta inseamna ca eu = venerat ea!?!? Asta o insemna obsesiile femeilor legate de alte femei?).
Pe langa toate astea, in toate cazurile cool-itatii, e obligatoriu sa fii anemic, schilod, daca se poate chiar sa suferi de bulimie pt a fi sigur ca atunci cand bate vantul poti circula fara bilet! Insa, chiar daca ai fost grasut si ai slabit, pantalonii trebuie sa fie aceeasi marime, ca cea veche, pt ca altfel acestia nu mai atarna pe tine, pt ca altfel nu trebuie sa ti ridici non-stop, pentru ca altfel nu iti arati chilotii de firma, pentru ca altfel nu mai esti cool.
Dragii mei, ma bucur ca avansati din pct de vedere democratic (inlocuiti Dragobetele cu Vallentine's Day; uitati sa vb limba romana fluent pt ca amestecati americaneasca cu limba materna; mancati la Mc pt ca e mai cool decat sa va prajiti cartofi acasica la focul aragazului de pe timpul lu' Nea' Nicu; ignorati pe cei care nu se imbraca de firma; ii dati la o parte pe cai care nu fac parte din mediul urban si nu sunt la fel de ipocriti ca voi; etc etc; dar din pctul meu de vedere, eu prefer sa raman asa NOT-COOL. Parca ma simt mai bine cand nu imi intra parul emo-ist in ochi, nu imi trag pantalonii care pica de pe mine din sfert in sfert de ora, nu imi impart iubita cu "iubitul" meu si nu creez relatii intime cu persoane de acelasi sex.

U.S.and A. (2) - remake-uri de prost gust... si totusi atat de "perfecte"

Zilele trecute am ramas profund marcat la descoperirea subita de pe urma google-itului, ca exista o varianta americana a filmului coreean (parca:D) Shutter, pentru multa vreme filmul meu preferat. Din cate imi aduc aminte, Shutter a fost lansat undeva prin 2004, nu multa lume vizualizandu-l in anul respectiv, caproductia devenind cunoscuta la vreo trei ani dupa. Recunosc, am stat in jur de trei luni de zile cu cd-ul aruncat undeva pe birou inainte de a ma hotari sa il vad, si nu pentru faptul ca auzisem prea multe despre ipostazele infricosatoare din el, ci doar pentru ca primele trei minute ale filmului nu m-au atras cu nimic, iar cand am observat si nationalitatea perceputa mi-am zis sa il las pentru momentele in care chiar nu voi avea nimic bun de facut, sau vreun film mai bun de vizionat.
Momentul respectiv a venit si cu chiu cu vai m-am hotarat sa il vizionez.
Genial!!
Mi-a parut rau ca am tinut cd-ul prafuit undeva pe birou atata vreme. Pana la aparitia Pulse in Romania eram de parere ca Shutter este intr-adevar cel mai bun film horror pe care il vazusem vreodata. Pot spune ca am vazut filmul in cateva luni de vreo patruzeci de ori si de fiecare data tresaream ca si cand l-as fi vazut pentru prima data.
Oricum... ideea e alta.
In urma cu vreo doua zile, google-ind dupa filme horror noi, (profund dezamagit pt ca in afara de doua sau trei nume, industria horror/thriller/SF s-a dus pe apa sambetei anul acesta, am dat cu search-ul in anul 2008) am descoperit Shutter 2008 varianta americana.
Desigur, l-am downloadat pentru a vedea ce e de capul lui.
Profund dezamagit.
Este o copie identica a variantei asiatice.
Problema: este mult mai prost realizat!! este de fapt un ghimpe ce se baga aiurea in habitatul altcuiva!! este ca un cocalar care vrea si el sa iasa in evidenta prin vocabularul sau restrans la douazeci de cuvinte!! etc etc!!
Am urmarit trilogia The Grudge. Dupa parerea mea un film foarte bun... primele doua parti. Partea a treia insa... pfff... din cate am inteles s-a renuntat la orice fuziune si contracte dintre studiourile americane si cele asiatice, ajungandu-se la parerea ca Hollywood ruullzzzzz si nu e nevoie de niste oameni ce initial au venit cu ideea de a creea intr-adevar o capodopera!!
Parerea mea despre The Grudge 3?? Nu as vrea sa fiu mitocan, de aceea ma rezum la: NU MAI FACETI GRUDGE 4!! daca va fi facut in totalitate de americani... mai bine nu!!
Lista poate continua cu filme creeate de tari europene, asiatice, sau eu stiu... si copiate sau stricate de stimabilii nostrii prieteni americani, care pbbil au avt pbleme cu limbile respective si au zis... "hai sa intelegem si noi ceva din ce spun astia in filmul asta". (Cum se numeste un om care vorbeste trei limbi? Trilingv. Dar unul ca vorbeste doua limbi? Bilingv. Dar cel care vrobeste o singura limba? American.)
Eu nu inteleg.. ei chiar nu vad ca filmele lor sunt de "n" ori mai proaste? Ei nu vad ca alte tari au scos filme foarte bune cu un buget foarte mic, iar ei, cu ignoranta si banii lor nu au facut nici un rahat?
M-am saturat de rahaturi de filme in care finalul este intotdeauna happy end!!
Uitati-va la coproductiile americano-orice_alt_stat_al_globului!! Foarte bune!! In schimb, foarte prost clasate!! Considerate filme cu buget redus, sunt aruncate undeva in finalul clasamentului fara nici un fel de corectitudinea.
De exemplu The Darkness. Coproductie americano-italiana! Se vede clar clasa actorilor italieni!! Se vede clar aparitia oricarei alte natii in afara de cea a americanilor!! Sfarsitul e diferit, un pic mai gandit, un pic mai provocator, si automat mai placut!!
Sau Dagon, coproductie Spania-SUA. Intr-adevar, un film cu efecte speciale ce lasa de dorit in unele momente, insa cu idee nemaipomenita, cu o distributie de clasa si cu ipostaze si un final frapant.
Am citit undeva, nu mai tin minte exact pe unde, un fel de anecdota legata de filmele americane de actiune. Nu mai tin minte exact cum era, dar ideea de baza e clara...
"Cateva elemente ce apar obligatoriu in filmele de actiune americane:
1.Eroul principal nu moare niciodata. In cel mai rau caz este batut o data, dar in final se razbuna in slow-motion.
2.Pe taramurile de batalie va intra cu un pistol cu incarcator cu doisprezece gloante. Ucide cu acesta douazeci de inamici (sau baieti rai mai bine zis) si cu toate astea mai ramane in incarcator cu inca cincisprezece gloante... plus cel de pe tzeava:))))
3.Intotdeauna exista o femeie pentru erou... sau cel putin o poza cu o femeie din amintiri.
4.Finalul este castigat de erou principal, baiatul bun, care va face o gluma sau o situatie comica la care doar el sau regizorul ar putea rade, si atunci pbbil chinuit."
Mai erau cateva chestii, dar nu mi le aduc aminte.
Ideea de baza oricum este presupun inteleasa.
In ziua de azi, aceasta idee este perceputa in toate genurile de filme, nu numai in cele de actiune.
Deci... nu trebuie sa faci un film bun sau sa vi cu o idee originala. Important e sa il faci in SUA si sa incerci sa ai un buget ridicat. Am observat ca filmele sunt clasate dupa bugetul folosit declarat, chiar daca te vei gandi sa calculezi banii de la cap la coada nu iti va iesi nici jumatate din acea suma. Nush cum pt un thriller cu trei actori si o singura zona de actiune sa cheltui undeva la 5 milioane de dolari... Ei probabil stiu...