O limba verde (proza scurta)

Tranti usa camerei sale, ignorand in gand sunetul scos de aceasta in timpul impactului. Simti cum tocul pocni si astepta ca din secunda in secunda, geamul acesteia sa crape sau sa se desprinda. Icni un pic in mintea lui, insa isi continua pasii pe holul scurt pana in sufragerie. Isi trage in mers camasa militareasca ce avea steagurile germaniei cusute pe bicepsi, cu un ochi atent la bocancii ce aveau sireturile desfacute. In camera de zi, tatal sau statea in fotoliul invechit si chilodit, picior peste picior, cu ochii absorbiti de imaginile miscatoare din acea carcasa ce mirosea mai tot timpul a ars, asteptand parca sa se intample ceva cu mult mai interesant decat era deja. Aparitia fiului sau in camera nu ii trezi niciun sentiment. Nici tanarul nu se implica prea mult in aceasta coordonanta de sentimente, asa ca trecu mai departe peste covorul puternic colorat, in holul principal al apartamentului, trantind in aceeasi maniera inocenta, ura in urma lui, de data aceasta o usa fara geam. Holul imediat urmator era cu mult mai intunecat, singura lumina ce isi facea loc printre firicelele negre, venind pe crapatura usii dinspre bucatarie, care imediat se deschide in momentul in care zgomotul celei anterioare isi facu aparitia. In pragul acesteia isi facu aparitia mama baiatului, care isi stergea mainile cu un prosop portocaliu.
-Ia zi, mama, ce vrei sa iti aduc de afara?
-Galeata aia, rosie, in care tineam noi bulbii aia de gladiole, aia mare! O stii?
-Cred ca da. Unde este pusa?
-Sub geamul balconului, ultimul din dreapta.
Baiatul incuvinta, apoi se apleca sa isi lege sireturile la bocanci, se opri insa dupa cateva momente, dupa o strafulgerare ce ii patrunde in mintea goala, clipa ce il facu sa renunte la ceea ce incepuse sa faca.
-Nu ti le mai legi?
-Ce?
-Sireturile.
-Da-le-n ma-sa!
-Ai nevoie de lumina? Iti dau bricheta aia cu lanterna?
-Nu. Ma descurc.
-Poate te impiedici si, Doamne-fereste, iti rupi gatul pe scari!
-Hai, domle’, lasa-ma ca nu mor!
Apoi iesi in aceeasi maniera precum isi facuse aparitia in holul principal al apartamentului.
Se trezi in casa scarii, unde peretii si scarile erau cufundate intr-un intuneric dens si nemiscat, nepatruns de nici cel mai mic firicel de lumina artificiala. O liniste completa lovi usile apartamentelor ca si cand nimeni nu traia acolo.
Baiatul se opri vreme de cateva momente in loc, pentru a se cauta in buzunare de telefonul mobil, injurand in acelasi timp printre dinti ca nu accepta bricheta cu lanterna pe care maica-sa i-o putea da inainte sa iasa din casa. Pana la urma dadu din mana a lehamite, spunandu-si in sine ca oricum se poate descurca si fara. Impinge de usa ce dadea catre iesirea din spate a blocului, observand cu stupoare ca e incuiata.
-‘Tu-i gura ma-sii de bosorog!
Apoi se intoarce in casa injurand in continuare.
-Ce-ai patit?
-E incuiat! Iar bosorogul ala de administrator…
-Iti dau cheile acum, stai putin.
-De ce dracului o incuie nenorocitul ala, nu pot sa-mi dau seama?!
-Pentru ca pe holuletul ala mai vin aia de la patru si beau. Lasa mizerie si tot el face curatenie. Mai fac si galagie pe de-asupra, ca tare prosti sunt! Nesimtiti!
-Pai si de ce nu se ia de aia?
-Degeaba le spune, tu crezi ca ar fi prima oara?
-Un drac sa-i ia si p’aia!
Apuca cheile si iese intr-o maniera parca mai nervoasa ca mai devreme.
Se chinuie orbecanid sa descuie usa (destul de fragila care cu siguranta putea fi doborata printr-o simpla pocnire cu piciorul daca era la o adica), apoi patrunde in holul ce dadea in intrarea din spatele blocului, coborand cu atentie cele patru trepte. Se trezi in cele din urma afara, oprindu-se vreme de cateva clipe pentru a-si cauta pachetul de tigari. Daca tot iesise afara, mergea o tigare…
Nu murea ma-sa daca mai astepta putin. Pana la urma, daca avea nevoie de galeata aia urgent, s-ar fi dus ea sa o ia. Nu s-a dus, inseamna ca nu era o graba.
Se cotrobaie dupa tigari, apoi dupa chibrit, pentru ca in final sa isi aprinda Kentul lung, penultimul din pachetul necartonat care se cam turtise in buzunarul hainei militaresti.
Era o noapte calduroasa pentru acel final de martie, iar cerul se arata destul de promitator pentru ziua ce avea sa vina. Limpede, sincer, luminat usor de catre astrul noptii, cuprins de o tacere mirobolanta pe care nu intotdeauna o puteai simti ca locuitor al acelui oras. Era trecut insa de miezul noptii, iar traficul urban se mai linistise in acea zona apropiata de periferie.
In sfarsit trecuse iarna, pentru ca parca tare mult ii chinuise pe cei din sudul tarii in acel an. Caldura si intretinerea unui apartament se scumpise din nou, iar lucrurile economice pareau ca stau din ce in ce mai prost, iar iarna parca ingreuna situatia. Iar el, abia astepta caldura. Era un om al drumetiei si a dormitului sub raza noptii, limpede si senina. Hiberna in timp cu ursu’ si se juca cu el cand era cald. Visa cu ochii deschisi si numara zilele pana in vara, cand totul avea sa reinvie cu adevarat, iar sezonul pentru drumetii pe munte se deschidea.
Sufla cu putere fumul din plamani, plimbandu-si ochii pe cerul care parea mai frumos ca in serile trecute, se apropia de maretia pe care el o cunostea si o astepta in fiecare primavara cu nerabdare.
Parca mai era putin de lucru in coltul vestic al acestuia.. 
Tigarea paru un pic cam scurta, ori timpul trecuse cu mult prea repede, pentru ca in doar cateva clipe parca, baiatul se trezi cum pielea degetelor ii este fripta de mucul ce se micsorase. Tutun parea ca nu mai e, luminita rosiatic-portocalie ajungand in cele din urma la vata plina de filtre ce ar fi trebuit sa retina impuritatile. O arunca la cativa metri de el, apoi isi arunca privirea in jurul sau cu ochii atintiti dupa acea galeata de care mama lui avea nevoie.
Simti miros de ars.
Fiindu-i teama ca nu cumva ceva din gradinita sa se fi aprins, nascand preludiul unei adevarate tragedii, baiatul se uita atent pe marginea peretilor blocului.
La aproximativ patru metri de dreapta lui, de-a lungul balconului sau chiar, acolo unde peretii cladirii se uneau la 90 de grade, formand o scobitura paralelipipedica in intreaga constructie, o scobitura in care oamenii din bloc isi tineau lucrurile de care rar aveau nevoie, poate chiar si acea galeata tot acolo se afla; baiatul zari o prezenta ascunsa in acel intuneric dens – in acea scorbura nicio lumina artificiala cat de puternica ar fi fost ea, nu ar fi putut patrunde.
Initial simti prezenta necunoscuta, apoi privirea i se izbi de valuri de aburi ce ieseau din acel intuneric. Ciuli urechile si auzi o respiratie greoaie si amenintatoare cum il priveste prin coltul peretelui, propunandu-i sa isi deschida portile in fata terorii ce ii dadea tarcoale.
Baiatul incremeni, uitand de toate acele ganduri frumoase pe care le enumerase in timpul tigarii, simtind cum muschii ii impietresc, cum inima i-o ia razna si cum acea nuanta tulburatoare ii cucereste intregul corp. Ar fi vrut sa fuga, insa ceva il tinea in loc… Acel cineva? Acea “chestie” care i-ar fi suflat in ceafa il tinea impietrit? Stana de piatra…?
Nu se vedea niciun chip, niciun trup, nicio forma dupa acel perete, insa baiatul stia, simtea ca acea entitate exista.
Nu credea in rahaturi…
Dormise in salbaticie de nenumarate ori, insa niciodata nu a trecut printr-o asemenea senzatie, deloc placuta…
-Cine… esti?...
In clipa urmatoare, din acel intuneric, o alta pacla se nastea dintr-o opacitate perfecta, usor-usor conturandu-se intr-o forma cunoscuta. Un chip desenat din intuneric, un chip ascutit de om, din cate se parea, fara par, cu o forma alungita a barbiei. Nu se distingea nicio forma in afara de contur si de cei doi ochi rosii, aprinsi, stralucitori in acea noapte perfecta.
Negru.
Era mai negru decat negrul…
Intuneric.
Iar mirosul acela imputit...
Nu era nimic uman din acel neant opac din care se porneau doua coarne lungi si usor incovoiate, ca de tap. Nu era nimic uman in acel miros. Nu era nimic uman in acel intuneric, si nici in acei aburi care se parea ca sunt singurii ce straluceasc in acel vant racoros de noapte. Nu era nimic uman in acea ipostaza.
De parca lanturile ce ii tineau trupul se evaporara, baiatul o zbunghi inapoi in bloc, impiedicandu-se de sireturile bocancilor militaresti, aterizand in genunchi pe primele trepte intampinate. Nu erau multe… doua… sau trei. Icnind de teama, se ridica de parca obstacolul nici nu ar fi existat, izbind cu putere usa ce dadea in scara blocului. Mai avea doar cativa pasi pana in apartamentul sau, loc in care spera sa se salveze de acea entitate imputita. Cand deschide usa insa, in pragul acesteia se afla un alt val de intuneric, parca la fel de opac si la fel de dens ca cel intalnit in gradinita. Baiatul impietri din nou, privind terifiat.
Icni.

Un val de sange izbi peretele din stanga lui, apoi cativa stropi se preling pe acele trepte. Nu erau multe… doua… sau trei.

Iona - fragment

1.
Preludiu – portetul unei familii moderne

Nimic nu se compara cu frumusetea unei familii perfecte intr-un cadru mai mult ca perfect peste care zburda acei fluturasi ai mintii si ai imaginatiei, de asemenea perfecti. Ferestrele casei indeajuns de mari cat sa ascunda toti militarii din Brazilia, batute atent in margini rosii zglobii, acoperite de perdele pe fundal bleu peste care se conturau acele balonase roz tinute de iepurasii larg zambitori, expuse infipt in niste pereti de asemenea perfecti, ce ingradeau acele camere in care adese ori, rasfatatul copil al familiei se ratacea.
Desigur, nu era pericol ca acesta sa pateasca ceva, pentru ca bona-cea-viteaza aparea intotdeauna cu ochii tresarindu-i a prema, pentru a-l salva pe micul-print (printesa) de la o te-miri-ce tragedie.
Apoi tatal bine pus intr-o functie (NEAPARAT) de conducere in vreun trust mai mult decat cunoscut, venea si impartea hartiile cu valoare pe care le purta intotdeauna dupa el in portofel, cu super-nanny ce l-a asigurat ca ipocrizia lui va fi dusa mai departe in aproximativ zece ani. Doamna-perfectiune, gaina acelei ograzi speciale, venea si o lauda si ea de asemenea pe salvatoarea viitorului mostenitor, aruncandu-i mai in scarba sau nu, doua hartii pentru un pachet de cafea, d’ala scump, ca nu se incurca ea cu maruntisuri.
Si toata lumea se tinea de mana si dansa, de sarbatori deveneau brusc mai buni, dupa acestea, reveneau la ritualurile lor satanice, priveau totul optimist pentru ca nu duceau lipsa de nimic, si se intrebau cum de altii sunt asa lenesi si n-au, iar ei atat de destepti si se lafaie in loteria vietii?!
In cativa ani, copilul creste, ii da primul floc (asta pe la unspe ani, dupa prima muie – de! E copil de familie importanta, la ce te asteptai? Sa ramana virgin pana la majorat?) si topaie din ce in ce mai ignorant prin holurile casei amplasate in cel mai tulburator de frumos cartier al orasului, construit dupa modelul americano-romanesc pe care chiar cele mai importante persoane din za city il inventase.
Doamne! Cata perfectiune! Nici cel mai cub dintre cuburi nu cunostea aceasta simetrie patrata de exceptie.
Intotdeauna computerul sau era cel mai performant din clasa, hainele sale cele mai scumpe, si, de ce nu!?? Adica, cum, printi’al meu sa n-aiba ultima marca de touch? acel telefon mobil la care toti copiii din scoala – vai ce badarani si tarani imputit is ei – ravnsesc, dar, precum zicea si Borat despre sora-sa: You will never get this! You will never get this! Adidasii pe care el ii purta erau cumparati inainte ca cei de la Nike sau Puma sa ii lanseze pe piata pentru ceilalti bieti-muritori; parfumul sub care facea dus (n-ai idee unde aunge tehnologia!) era cumparat dupa pret, nu dupa miros, pen’ ca pan’ la urma nimic nu miroase mai frumos decat bogatia si maretia! Cumparaturile nu si le putea face din marketurile prinse de febra reducerilor, pentru ca asta nu se ridica la nivelul lor de existenta, si cum ar fi fost ca directorul unui mare trust sa fie vazut la reduceri pentru mancare?! Auzi, dumitale, ce jignire! Copilul intotdeauna stramba din nas daca mirosea a mici si nu a McDonald’s, chiar daca erau sanse 50-50 ca inauntru sa fie cam aceeasi carne, rafinata insa dupa o anumita reteta.
In scoala primara, parturile lor erau mirosite cu admiratie de invatatoare, inflamandu-si narile de fiecare data cand impartea acel miros parfumat pe cele doua nari de hipopotam ce zbarleau firele de mustata inabusite de duhoare si transpiratie.
Cand se ragaia in clasa, copii incepeau sa rada zgomotos, de asemenea si profesorul, abia apoi vinovatul era dat afara pentru impertinenta. Era iertat repede pentru ca in clasa a cincea, a sasea, erau prea mici pentru a cunoaste cuvantul acela. (Mai problematic e faptul ca acel cuvant nu avea sa fie cunoscut si disecat de acesti copii nici dupa ce treceau de pragul adolescentei. Ei erau prea perfecti pentru a pronunta acea greutate de litere ce se imbinau intr-o sonoritate mai proasta ca cea a celor de la Linkin Park. Desigur, In the end era fredonat de fiecare data cand li se dadea sansa, pentru ca, in acei ani 2000 era mai la moda decat fusese vreodata Macarena pentru parintii lor. Nu trebuia sa inteleaga nimeni o iota, era indeajuns de cul (cool – pt cei veniti de pe alta planeta) pentru faptul ca si albii pot canta rap si in acelasi timp, sa isi chinuie instrumentele cu doua acorduri invatate, si alea chinuite... Pentru ei, Lacrimosa nu exista, iar Slipknot era un cacat!)
Precum anii treceau, veneau si petrecerile pline de perfectiune americaneasca, in care doar cei speciali aveau dreptul sa intre pe acea usa perfecta, intr-o ambianta mai mult ca perfecta, printre niste oameni cu adevarat perfecti. Ce mai! ?? ! Nici ingerii nu sunt la fel de perfecti ca ei! (Din nou voi fi acuzat de blasfemie – nimeni nu va accepta o simpla ironie) Pustoaicele care au inceput deja sa isi rada parul pubian, danseaza pe mesele de cristal tinand tigara si cutia de energizant in aceeasi palma, iar baietasii isi misca picioarele in jeansii lor de cel putin doua hartii cu valoare, in ritmurile in care Eminem face misto de propria natiune. Dupa miezul noptii, cateva cupluri se retrag pentru petting , unele sunt inca la inceput, altele sunt deja suficient de largite cat sa lase intrare libera pentru lupii rosii ai lui Stalin. Parintii privesc cu mandrie, mamelor scurgandu-se lacrimi de emotie, in momentul in care isi vad fiicele sugand primul penis din viata lor, cu putin efort si exercitiu, vor ajunge la nivelul stramosilor lor.
-Fiica noastra a crescut… spune femeia emotionata, strangandu-si palmele de fericire si slabindu-si ochii in lacrimi, privindu-l apoi pe sotul ei care isi asaza cravata si isi incheie fermoarul. Dupa, ii face semn menajerei sa se ridice din genunchi si o indeamna sa dispara din fata lui. Ejacularea a fost asa cum a avut nevoie.
El tace, niciodata nu vorbeste despre copiii lui. Stia ce a iesit din el, si stie ca ii poate compara cu spermatozoizii avortati in gura menajerei, secretarei si, de ce nu, a profesoarei tinere cu care fie-sa face pregatire la matematica, engleza, literatura romana, chimie, fizica si religie! Normal! Pentru ca si ei sunt tot crestini, mai ales atunci cand ofera milioane pentru ca Dumnezeu sa le tina loc liber in Rai. Doar capului familiei… nevasta-sa este prea putin importanta (de tras i-o trage mai rar decat echipa nationala de fotbal a Somaliei castiga cupa mondiala), iar copila… am facut comparatia mai sus.
Desigur, sunt alte familii care aleg sa isi foloseasca celalalt testicul si sa nasca un baiat, mandru si falic ca un molid, in jurul caruia intotdeauna vor roi toti ce ii doresc banii… si atat. Va face sex inaintea celorlalti pentru ca in turma, el este capetenia ce va duce la cucerirea libertatii si anume: incalcarea legii de fiecare data cand are ocazia (pentru ca tati are bani si mami il satisface pe seful de post al sectiei numarul 1 din oras), conduce automobile fara permis (cum isi permit autoritatile sa ii ceara lui permisul? Pai ei nu stiu din ce familie face parte? Eh, pe dracu’! va vorbi tata-su cu Dumnezeu sa ii arunce in iad. Las’ ca vad ei cine’i smecher cu adevarat!), violeaza fara a se simti vreodata vinovat, calca in picioare pe cei ce nu sunt la nivelul lui, consuma droguri si mai ales! vinde celor din jur (pentru ca asa trebuie traita viata – la nivel maxim iuhuuuu!), si, mai ales, nu in ultimul rand, copiaza la examenul de bacalaureat iar profesorii supraveghetori se confunda usor cu femeile de servici ce ii aseaza chiar fituica mai aproape de ochii sai perfecti. Astfel, ajunge sa faca o facultate, si, in cel mai scurt timp ajunge maneger la cel mai mare casino din Bucuresti, asta ca un job inainte de a termina facultatea, iar dupa ce isi da licenta (Dumnezeu stie cum!) va fi un mai mare si prea-bine cunoscut doctor in stiinte!
The center of this world… they!