Insomnie de zi (blestemata) de inceput de decembrie

Nu vreau sa pic in pacatul somnului de peste noapte.
Refuz sa fiu tarat pe acel taram al viselor-cosmar.
Nu vreau sa imi inchid ochii in fata ta.
Nu vreau sa imi las trupul suficient de liber pentru a aluneca intr-un loc de care mi-e frica.
Nu pot…
Imediat ar incepe cosmarul inimii mele de carbune, trivial si impotent cu imagini clare ale durerii fara de capat. M-as zvarcoli, m-as incovoia, m-as tari, as suspina, as incerca sa ma agat de orice m-ar putea scoate afara, orice m-ar putea trezi la realitate. Nu am mai adormit de mai bine de un an de zile, insa acum sunt pe cale de a pica in pacat pentru totdeauna. Ghearele imaginilor odata pozitive, se vindeca adancindu-se in pielea mea sfartecata si patata cu al tau suflu. As vrea sa ma decojesc pentru a nu-ti mai simti mirosul. As vrea sa imi scot ochii pentru a nu-ti mai vedea chipul angelic. As vrea sa imi retez limba pentru a nu-mi mai imagina gustul buzelor tale. As vrea sa imi tai degetele pentru a nu mai percepe raceala trupului tau, totusi atat de perfecta. As vrea sa imi strivesc timpanele pentru a nu-ti mai auzi vocea ce odata m-a readus la viata. As vrea sa-mi cos buzele pentru a nu-ti mai vorbi. As vrea sa-mi strivesc picioarele pentru a nu mai alerga. As vrea sa imi prapadesc sufletul pentru a nu-mi mai fi dor. As vrea sa imi drenez creierul pentru a sterge din amintire imaginea ta.
As vrea sa iti pastrez cenusa in globul sicriului meu…
Trebuie sa stau treaz.
Cand adorm, ma simt gol undeva in mintea mea, iar cosmarul imi arata imagini pe care nu vreau sa le mai vad, de undeva din trecutul apropiat sau de unde or fi… totul este mult prea mult pentru mine. Mi se arata ceea ce am fost, si ceea ce voi fi.
Cu toate astea, nu am avut niciodata ocazia sa arat ceea ce sunt…
Trebuie sa raman treaz cu orice pret!