Intr-o camera de camin

Era obosita. O ustura ochii.
Din ce in ce mai des, scapa creionul dintre degete si isi punea chipul in palme, frecandu-si ochii insistent, in speranta ca acea pacla nenorocita avea sa dispara.
Nu dispare.
Sta acolo a nenorocire, duplicandu-i fiecare litera si rand scris sau citit. Biroul parea ca se extinde, ca isi mareste suprafata, pe el intinzandu-se cateva carti, doua caiete si coli invalmasite fara sens. Isi arunca privirea in jurul ei, atintind din priviri patul colegei sale de camera, care dormea cu fata la perete, cu picioarele usor ghemuite, invelita doar pe jumatate. Parul ii era rastalmacit si ii acoperea chipul cu suvite “rebele” ce parca desenau riduri pe pielea alba si fina.
-Ce bine de tine…
Ea insa nu putea sa doarma. A doua zi avea de predat un proiect important ce avea sa ii usureze drumul catre evaluarea licentei. Si, Doamne, cat mai avea de lucru!
Privi ceasul din dreapta sa ce zacea daramat de atatea pagini si coperti ticsite de “cunostinta”.
2:40.
-Doamne! E aproape dimineata…
Lumina slaba a lampii de pe birou o obosea si mai rau.
-Ai inceput sa vorbesti singura? se auzi vocea colegii sale de camera ce isi foise scurt capul in perna. Esti pe drumul cel bun.
Fata rade infundat si scurt apoi raspunde:
-E un adevarat cosmar! Dar-ar sa dea! Ma ustura ochii de somn si abia imi pot misca degetele. Coloana mi-a amortit, iar picioarele nu mi le mai simt. Ce poate fi mai perfect de atat?
-Prezentarea proiectului maine dimineata, raspunde cea de-a doua fata ironica, tragandu-si patura pana la nivelul barbiei.
Fata isi priveste colega zambind, amuzata de felul ei de a dormi. Se hotari intr-un final sa isi dezmorteasca un pic oasele, lucru la care se gandea de mai bine de patruzeci de minute. Astfel, se ridica de pe scaun, traversa in liniste camera, iesind prin miscari incetinite pe holul caminului. Inchide usa in urma ei, apoi isi intinde trupul zvelt, cascand pueril, simtind parca o doza de energie parcurgandu-i venele si nervii.


Atatea nopti de insomnie…
Atatea ore, zile, saptamani nedormite…
Cand toate astea aveau sa se incheie?
Era o intrebare ce o vreme, o obsedase. Dupa, incepuse sa se invete cu gandul ca pur si simplu… asta e!
Totusi in acea noapte, avea o pofta teribila de somn.
Terminase cursurile mai devreme decat si-ar fi putut inchipui, astfel avuse timp sa isi rezolve toate temele pentru cursurile din ziua urmatoare. Nu o apucase miezul noptii treaza. O napadise o oboseala teribila pe care nu o mai simtise de foarte multa vreme, fara vreun motiv anume, dar concreta, astfel trantindu-se in pat in jurul orei unsprezece.
Totusi, se trezise in miez de noapte, in vocea colegei sale care inca mai lucra pentru proiectul de a doua zi. Somnul se mai subtiase un pic, avand ca rezultat soaptele stranii ce o trezisera brusc.
-Ai inceput sa vorbesti singura? spune ea la auzul soaptelor. Esti pe drumul cel bun.
Ironia din voce nu era nascuta cu rautate. Poate un pic irascibilitate pentru faptul ca dupa atatea nopti de insomnie, un somn dulce fusese inmoramantat, cine stie pentru cata vreme. Dar nu era vina nimanui…
-E un adevarat cosmar! Dar-ar sa dea! raspunde colega ei de la birou. Ma ustura ochii de somn si abia imi pot misca degetele. Coloana mi-a amortit, iar picioarele nu mi le mai simt. Ce poate fi mai perfect de atat?
-Prezentarea proiectului maine dimineata, raspunde apoi isi trage patura pana la baza barbiei inchizand ochii pentru a se cufunda din nou in intunericul dens al unui propriu-zis somn.
Auzi apoi, scartaitul scaunului de la birou, pasii “ingrijiti” ai colegei sale, act finalizat de sunetul usii camerei, deschizandu-se, apoi inchizandu-se.
Ramasese singura.
Incerca din nou sa prinda acea legatura cu somnul insa esua dupa cateva zeci de secunde.
“Drace… Iarasi…” bombani in gand fata fiondu-se o vreme pe asternuturile parca prea calde pentru gustul ei.
O liniste teribila cuprinde camera intunecata, licarita doar de becul orb al veiozei d epe birou.
Impietri insa in asternuturi in momentul in care un sunet scarjoli linistea…
Era un sunet… ce nu isi avea locul in acel moment. Era normala existenta camerei, dar nu in acel moment. Imposibil. Colega ei nu se intorsese in camera, si totusi… sunetul creionului zgariand coala de hartie. Fata nu deschide ochii, nici macar nu isi misca trupul. Dar zgomotul continua… nu era un zgomot in zig-zag, era un zgomot clar si disciplinat, ca si cand acel creion chiar scria pe acea coala. Era sunetul unei forme de scris…
Sunetul persista…
Se auzi apoi intrerupatorul veiozei, lumina stingandu-se. Scartaitul scaunului de la birou, apoi cativa pasi lenti ce se opresc… exact langa patul ei. Si atat.
Liniste.
Fata deschide ochii speriata, tinandu-i impietriti in intuneric. Nu avea ce vedea, pentru ca dormise cu fata la perete. Prezenta necunoscuta era undeva in spatele ei… nemiscata, linistita, cu ochii tinta pe trupul ei, acoperit de o patura fara folos ce ar fi putut disparea instantaneu.
“Nu se misca… Nu pleaca” gandi fata simtind cum pulsul i-o ia razna.
Trupul incepu sa ii tremure, iar falcile i se inclestara. Ar fi vrut sa strige, dar nu isi putea misca maxilarele.
Aproape ca acea prezenta ii sufla in ceafa.
Gandul i se duce brusc la colega ei, rugandu-se ca aceasta sa isi faca aparitia in camera.
“Doamne, unde s-o fi dus? Sa se intoarca… Sa se intoarca!”
Gandurile parca ii erau inghitite. Pe coridor nu se auzea nici o miscare ce ar fi putut sa lase impresia ca fata avea sa se intoarca in camera. Si prezenta… prezenta intinse o mana spre umarul fetei acoperit cu acea patura nenorocita ce reprezenta parca un scut din hartie creponata, mai fragil decat aripile oricarui fluture. Fata isi inconvoaie trupul, ca si cand si-ra fi strans umarul spre interior pentru a nu fi atinsa.
“Nu. Doamne! Nu!”
Ii simtea respiratia mai aproape ca niciodata, iar atingerea…
Atingerea era iminenta.
Camera usii se deschide insa zgomotos, un val de lumina venit de pe coridorul caminului, cucerind intreaga camera. Fata deschide ochii, simtind prezenta retragandu-si mana si schimband directia privirii. Nu se misca din pat. Sta nemiscata, asteptand ca…
Un tipat ascutit rasuna linistea in intreaga cladire, nascand teroare peste tot in jur. Fata ramane nemiscata in pat, incercand sa inteleaga tipatul colegei sale care impietrise in usa. Isi facu curaj si isi intoarce privirea catre centrul camerei.
Ochii ii iesira din orbite, iar pulsul inimii atinge limita extrema.


Un coridor puternic luminat de neoane ce niciodata nu palpaiau. De-o parte si de alta, usi, usi albe, identice cu peretii, cu tavanul, cu marginea ferestrelor din capete, cu… pana in acea noapte.
Undeva in capatul coridorului, ultima sau penultima camera, o usa era deschisa.
Din acea camera, un val puternic de sange, pornit parca de un uragan in mijlocul oceanului, iesi invadand “albiciunea” coridorului. Valul se izbeste de marginea opusa a holului, formand apoi alte valuri mai mici, ce invada gresia coridorului. Acum totul se colorase. Albul se imbinase cu o culoare rosiatica de aceeasi tarie.
Stropi de sange circulau nervosi pe peretii holului, creeand peste gresie o mocirla colorata a irealitatii.