Intr-o alta camera de camin

Adormise prea devreme in acea seara, undeva pe la opt si jumatate. Stia dinainte sa adoarma ca avea sa se trezeasca in miez de noapte, asa ca se pregatise dinainte pentru o trezire ceva mai alinata. Pornise radioul ce zacea pe noptiera inalta dintre paturi, alegand un post preferat pe care se baga muzica buna, deschise jaluzelele pentru a lasa lumina stalpilor de iluminare din indepartare sa patrunda catusi de putin, stinge lumina in camera apoi se cufunda intr-un somn deocheat si destul de adanc.
Se simtea obosita, nu mai dormise de ceva vreme, iar zilele pe care tocmai le avuse fusesera destul de agitate.
Alergase incolo si incoace dupa cursuri si alte proiecte pentru examenele ce aveau sa urmeze. Era la jumatatea sesiunii, insa oboseala se asezase pe umerii ei mai puternic decat oricand altcandva.
Incheiase convorbirea cu iubitul sau mai devreme ca niciodata in acea seara, explicandu-i situatia in care se simtea aflata. Baiatul intelesese luand parte in ultima vreme la insomniile iubitei sale.
In mijloc de noapte insa, ochii ei se deschisesera…
Dintr-un aprig cosmar (pe care ea nu il putea intelege), somnul ei se destrama, fiind invins fara doar si poate, fara drept de apel. Se zvarcoli de cateva ori in pat, apoi se ridica in capul oaselor, cautand cu privirea o cana cu apa prin apropierea patului.
-Niciuna… De ce intotdeauna niciuna…
Bombani.
Apoi se ridica pentru a-si scoate o sticla de apa din frigider, pe fundalul unei muzici placute ce rasuna in surdina in difuzoarele radio-casetofonului de pe noptiera. In paralel, zumzaitul frigiderului voala intreaga imagine auditiva.
Fata lua cateva inghitituri din paharul pe care tocmai il umpluse cu apa rece, apoi orbecai inapoi catre pat.
Se uita la ceasul de pe ecranul telefonului imobil si stramba din nas.
-Doua jumate’?
Ofta, apoi se intinde tragandu-si patura peste trupul slabit si inca obosit. Inchide ochii in asteptarea unui nou val de somn, cufundand totul in intuneric.
Stalpii de iluminare aruncau cu greu raze de lumina artificiala in interiorul incaperii fetei, doar cat sa poti orbecai fara sa te lovesti de nimic in drum, insa pentru a dormi, era indeajuns.
Fata isi strange pleoapele in speranta ca astfel un mic firicel de somn o va cuprinde.
Brusc insa, in intunericul in care ea innota, o bila de lumina ii trecu prin fata ochilor inchisi, raza pe care fata o observa. Oricine ar fi observat-o in acel intuneric chiar si cu ochii inchisi… In clipa urmatoare, muzica radioului se distorsiona, iar frigiderul se opri din zumzait ca si cand ar fi fost scos din priza. Semnalul postului de radio era vizibil bruiat, ca si stalpii de iluminare care incepura a palpai pe intreaga suprafata ce inconjura caminul.
Fata deschide ochii brusc si incepu sa tremure.
In camera nu era nimic, dar era sigur ca vazuse o pacla de lumina trecand prin semi-intunericul dens din jur.
Iar radioul de ce o luase razna? Chiar in acel moment…?
Coincidenta?
Atunci ce il bruia?
Cu o miscare brusca, fata scoate radioul din priza, asteptand ca irealitatea sa isi faca urmatoarea mutare.
O liniste totala se lasa in incapere.
Fata se tranti in pat, ghemuindu-se si ramanand cu ochii mari aruncati peste tot in jur. Orice aparitie ar fi derutat-o indeajuns cat sa aiba un soc total.
Un ciocanit puternic se auzi apoi in usa, brusc si sec, asa cum nu ar fi trebuit in acel moment.
Fata tresare, impietrita in coltul patului, si in acelasi timp al peretelui.
Ciocanitul se auzi din nou.
Era miez de noapte. Cine ar fi putut fi?
Ciocanitul se repeta.
Fata isi ia inima in dinti si se ridica speriata, simtindu-si picioarele abia stabilizandu-se-ra, pasind speriata catre usa camerei. Cu ultime forte fata isi ridica vocea:
-Cine e?
Persoana din spatele usii nu ezita sa raspunda:
-Eu…
Fata recunoscu imediat vocea iubitului sau, atunci, multumindu-i Cerului deschide usa fara sa mai stea pe ganduri, sarind apoi cu lacrimi in ochi in bratele baiatului. Acesta o strange la pieptul sau ca pentru ultima oara, suspinand discret. Ca pentru ultima oara ii adulmeca gatul, pentru acel miros perfect ce avea sa ii poarte cele mai frumoase amintiri ale tineretii: amintirile cu ea. Fata nu intelege prezenta lui in acel miez de noapte, insa nici nu contientiza o anumita intrebare.
Il saruta apasat si repetat apoi isi trinti chipul din nou la pieptul sau.
Baiatul isi apleca privirea asupra ei continuand sa o adulmece. Isi inchide ochii pentru a simti cu adevarat momentul si o strange cu putere la piept. Parul ei negru, desfacut si drept, ii gadila pielea chipului in cea mai placuta forma existenta. Ca o ultima dorinta ar fi vrut ca acea senzatie sa continue alte cateva ore fara de sfarsit… Ii simtea bataile inimii aproape de ale sale si respiratia incalzindu-i pieptul. O strange in brate pentru ultima oara, apoi isi indreapta buzele catre urechea ei soptindu-i:
-Te iubesc!
Fata nu ii raspunde.
In general nu ii raspundea.
Era de parere ca acele sentimente se simt si nu se spun, iar daca se spun nu trebuiesc spuse cu exagerare, in repetate randuri. Nu percepea situatiile realitatii, nu percepea iubirea ca toti ceilalti. Era diferita si demonstra asta chiar si prin privire si gesturi.
O saruta apasat, apoi zambi.
Avea lacrimi in ochi pe care le tinea inca in spatele pleoapelor.
-Ce ai patit? intreaba fata observand abia atunci starea iubitului sau.
Acesta nu ii raspunde continuand sa zambeasca.
Ii cuprinde palmele cu ale sale, apoi i le saruta. In clipa urmatoare, se da doi pasi in spate, intinzandu-si bratele pentru a mai simti cateva secunde pielea fina a iubitei sale, in final, nodul mainilor desfacandu-se. Palmele fetei sunt lasate sa cada in gol, iar baiatul se intoarce si pasi de-a lungul coridorului puternic luminat al caminului.
-Ce faci? Unde pleci? se auzi vocea fetei usor speriata. Ce ai?
Pentru un moment, luminile coridorului palpaira, lasand totul in intuneric, apoi isi revenira.
Baiatul disparuse.
Fata privi speriata in jurul sau simtindu-si apoi palmele proaspat atinse… poate inca atinse. Simti apoi mirosul lui persistand in jurul ei… Inca simtea gustul buzelor sale.
-Dar de ce ai plecat? De ce ai mai venit?

In dimineata urmatoare, camera de camin era inundata de o lumina palida, de cer innorat si trist. Cateva picaturi udau pamantul de cateva ore bune. O liniste de zi trista inghitise intreg campusul de parca incepuse o zi predestinata.
Fata nu mai inchise un ochi din momentul plecarii iubitului sau din noaptea ce tocmai se incheiase.
Luase parte la acea intamplare usor terifianta, apoi la comportamentul ciudat al iubitului sau; de dimineata auzise primele picaturi de ploaie, apoi isi continua starea ascultand simfonia ce acestea o creea. Gandurile ei se invarteau in jurul unui singur punct. Incercase sa il caute, insa avea telefonul inchis… si-l inchisese in momentul in care se certasera, in ziua precedenta cu cateva ore de aparitia lui in camin.
Fusese o cearta destul de aprinsa, peste care stiau amandoi ca aveau sa treaca, insa, ca orice disputa, nu putea lasa orele sa treaca in favoarea sentimentelor. El ii reprosase ei ca nu isi arata sentimentele si ca nu ii poate demonstra importanta relatiei chiar daca trecuse ceva timp de cand erau impreuna, cei doi trecand prin multe pentru a ajunge in acel stadiu. Ea ii reprosa lui ca nu are incredere si ca, pentru a castiga ceva, ar trebui sa ii arate asta. Desigur, niciunul nu lasa garda jos…
O dimineata chinuitoare pentru ea, as putea zice…
Pentru prima oara, fata se hotari ajungand cu nervii la un punct mort, sa incerce sa sune la singurul numar de telefon pe care il avea (strecurat din greseala) din partea prietenilor sai (numerosilor sai prieteni).
Intotdeauna avuse o problema cu grupul lui de prieteni.
Nu aveau prea multe de evidentiat, in afara de ideologii stupide expuse doar in momentele de betie apriga. Nu aveau o viata anume: doar bautura, din cand in cand un “cui”, daca se puteau si scandaluri era chiar mai bine. Un mod de viata pe care ea nu il agreea. De aceea incercase atata vreme sa stea departe de grupul lui si sa nu amestece prietenii intre ei.
In acea situatie insa, nu se putea abtine.
Trecu peste orice idee si apela numarul unuia dintre prietenii lui. Dupa un timp destul de lung, raspunde o voce obosita si deloc placuta.
“Tipic lor…”gandi ea scarbita.
-Buna! Scuze ca te deranjez, sunt EA, prietena LUI. Vroiam sa te intreb de EL. Are telefonul inchis, indisponibil, nu-mi dau seama… Nu pot da de el… Stii ceva?
Baiatul nu raspunde, lasand un vuiet de conexiune a convorbirii deloc placuta. Fata asculta vreme de cateva secunde linistea apoi starui, pana cand auzi in telefon cateva sunete ce modelau… un suspin.
“Plange?” se intreba ea. “Chiar plange?”
-Alo? continua ea. Mai esti la telefon? Ce s-a-ntamplat?
Intradevar, tanarul de la celalalt capat al firului plangea.
Intr-o clipa anume, fata simti un mic fior parcugandu-i coloana vertebrala, pe care avea sa si-l explice in curand.
-Alo? Ce se intampla? Spune-mi!
-EL a murit…aseara, a avut un accident… soseaua era uda de la ploile de zilele astea… motocicleta a derapat si s-a izbit de…
Fata nu mai auzi urmatoarele cuvinte, lasandu-si mintea sa intre intr-o suferinta dintr-o alta dimensiune. Baiatul suspina povestind cele intamplate, insa falsitatea realitatii o facea sa creada (optimist) ca totul e o gluma proasta.
Isi aduce aminte de intalnirea din miez de noapte cu iubitul ei apoi reusi sa intrebe:
-La ce ora s-a-ntamplat asta?
-In jurul orei doua si jumatate…
Scapa telefonul mobil din mana, urmatorul sunet auzindu-se pe podeaua camerei, impactul obiectului cu un zid rece, apoi telefonul mobil crapandu-se in alte doua, trei bucati, dand dovada de o fragilitate inexistenta. Fata simti cum camera se invartea in jurul ei, iar cerul se intunecase indeajuns de mult incat sa ii infiripe in gandire dureri uimitoare.
Se prabusi in genunchi si incerca sa planga.
Socul insa, era mult prea mare pentru a o lasa sa scurga vreo lacrima. Ochii ii erau goi si uscati, mai puternici ca niciodata. Durerea insa ii macina interiorul.
Un simplu accident.
Oricui i se poate intampla.
Durerea insa venea din alt colt al constiintei. Fata niciodata nu se increzuse in vorbele iubitului ei, amandoi picand de comun acord ca nu se inteleg chiar daca se iubesc, iar el nu e in stare sa ii arate ei cat de mult o iubeste. Il chinuise destul de mult, intorcand de multe ori obrazul atunci cand acesta dorea sa o sarute. Il respinsese, il tavalise prin durerile ei ce nu aveau legatura cu relatia respectiva, isi varsa adeseori nervi pe el, incerca sa il conduca asa cum ea isi dorea. Niciodata nu i-a lasat dreptul sa aleaga si intotdeauna ii spunea ca nu da doi bani pe vorbele lui, asteptand fapte.
Cu toate astea, il iubea enorm, insa niciodata nu ii aratase.
-Azi-noapte…?
Aparitia fantomatica din noaptea precedenta ii ridica fetei numeroase intrebari, la care avea tot timpul din lume sa isi raspunda.
(Daca mai avea vreun sens…)
-A venit sa imi spuna “adio” si s-a dus fara sa stie cat de mult il iubesc…