O limba verde (proza scurta)

Tranti usa camerei sale, ignorand in gand sunetul scos de aceasta in timpul impactului. Simti cum tocul pocni si astepta ca din secunda in secunda, geamul acesteia sa crape sau sa se desprinda. Icni un pic in mintea lui, insa isi continua pasii pe holul scurt pana in sufragerie. Isi trage in mers camasa militareasca ce avea steagurile germaniei cusute pe bicepsi, cu un ochi atent la bocancii ce aveau sireturile desfacute. In camera de zi, tatal sau statea in fotoliul invechit si chilodit, picior peste picior, cu ochii absorbiti de imaginile miscatoare din acea carcasa ce mirosea mai tot timpul a ars, asteptand parca sa se intample ceva cu mult mai interesant decat era deja. Aparitia fiului sau in camera nu ii trezi niciun sentiment. Nici tanarul nu se implica prea mult in aceasta coordonanta de sentimente, asa ca trecu mai departe peste covorul puternic colorat, in holul principal al apartamentului, trantind in aceeasi maniera inocenta, ura in urma lui, de data aceasta o usa fara geam. Holul imediat urmator era cu mult mai intunecat, singura lumina ce isi facea loc printre firicelele negre, venind pe crapatura usii dinspre bucatarie, care imediat se deschide in momentul in care zgomotul celei anterioare isi facu aparitia. In pragul acesteia isi facu aparitia mama baiatului, care isi stergea mainile cu un prosop portocaliu.
-Ia zi, mama, ce vrei sa iti aduc de afara?
-Galeata aia, rosie, in care tineam noi bulbii aia de gladiole, aia mare! O stii?
-Cred ca da. Unde este pusa?
-Sub geamul balconului, ultimul din dreapta.
Baiatul incuvinta, apoi se apleca sa isi lege sireturile la bocanci, se opri insa dupa cateva momente, dupa o strafulgerare ce ii patrunde in mintea goala, clipa ce il facu sa renunte la ceea ce incepuse sa faca.
-Nu ti le mai legi?
-Ce?
-Sireturile.
-Da-le-n ma-sa!
-Ai nevoie de lumina? Iti dau bricheta aia cu lanterna?
-Nu. Ma descurc.
-Poate te impiedici si, Doamne-fereste, iti rupi gatul pe scari!
-Hai, domle’, lasa-ma ca nu mor!
Apoi iesi in aceeasi maniera precum isi facuse aparitia in holul principal al apartamentului.
Se trezi in casa scarii, unde peretii si scarile erau cufundate intr-un intuneric dens si nemiscat, nepatruns de nici cel mai mic firicel de lumina artificiala. O liniste completa lovi usile apartamentelor ca si cand nimeni nu traia acolo.
Baiatul se opri vreme de cateva momente in loc, pentru a se cauta in buzunare de telefonul mobil, injurand in acelasi timp printre dinti ca nu accepta bricheta cu lanterna pe care maica-sa i-o putea da inainte sa iasa din casa. Pana la urma dadu din mana a lehamite, spunandu-si in sine ca oricum se poate descurca si fara. Impinge de usa ce dadea catre iesirea din spate a blocului, observand cu stupoare ca e incuiata.
-‘Tu-i gura ma-sii de bosorog!
Apoi se intoarce in casa injurand in continuare.
-Ce-ai patit?
-E incuiat! Iar bosorogul ala de administrator…
-Iti dau cheile acum, stai putin.
-De ce dracului o incuie nenorocitul ala, nu pot sa-mi dau seama?!
-Pentru ca pe holuletul ala mai vin aia de la patru si beau. Lasa mizerie si tot el face curatenie. Mai fac si galagie pe de-asupra, ca tare prosti sunt! Nesimtiti!
-Pai si de ce nu se ia de aia?
-Degeaba le spune, tu crezi ca ar fi prima oara?
-Un drac sa-i ia si p’aia!
Apuca cheile si iese intr-o maniera parca mai nervoasa ca mai devreme.
Se chinuie orbecanid sa descuie usa (destul de fragila care cu siguranta putea fi doborata printr-o simpla pocnire cu piciorul daca era la o adica), apoi patrunde in holul ce dadea in intrarea din spatele blocului, coborand cu atentie cele patru trepte. Se trezi in cele din urma afara, oprindu-se vreme de cateva clipe pentru a-si cauta pachetul de tigari. Daca tot iesise afara, mergea o tigare…
Nu murea ma-sa daca mai astepta putin. Pana la urma, daca avea nevoie de galeata aia urgent, s-ar fi dus ea sa o ia. Nu s-a dus, inseamna ca nu era o graba.
Se cotrobaie dupa tigari, apoi dupa chibrit, pentru ca in final sa isi aprinda Kentul lung, penultimul din pachetul necartonat care se cam turtise in buzunarul hainei militaresti.
Era o noapte calduroasa pentru acel final de martie, iar cerul se arata destul de promitator pentru ziua ce avea sa vina. Limpede, sincer, luminat usor de catre astrul noptii, cuprins de o tacere mirobolanta pe care nu intotdeauna o puteai simti ca locuitor al acelui oras. Era trecut insa de miezul noptii, iar traficul urban se mai linistise in acea zona apropiata de periferie.
In sfarsit trecuse iarna, pentru ca parca tare mult ii chinuise pe cei din sudul tarii in acel an. Caldura si intretinerea unui apartament se scumpise din nou, iar lucrurile economice pareau ca stau din ce in ce mai prost, iar iarna parca ingreuna situatia. Iar el, abia astepta caldura. Era un om al drumetiei si a dormitului sub raza noptii, limpede si senina. Hiberna in timp cu ursu’ si se juca cu el cand era cald. Visa cu ochii deschisi si numara zilele pana in vara, cand totul avea sa reinvie cu adevarat, iar sezonul pentru drumetii pe munte se deschidea.
Sufla cu putere fumul din plamani, plimbandu-si ochii pe cerul care parea mai frumos ca in serile trecute, se apropia de maretia pe care el o cunostea si o astepta in fiecare primavara cu nerabdare.
Parca mai era putin de lucru in coltul vestic al acestuia.. 
Tigarea paru un pic cam scurta, ori timpul trecuse cu mult prea repede, pentru ca in doar cateva clipe parca, baiatul se trezi cum pielea degetelor ii este fripta de mucul ce se micsorase. Tutun parea ca nu mai e, luminita rosiatic-portocalie ajungand in cele din urma la vata plina de filtre ce ar fi trebuit sa retina impuritatile. O arunca la cativa metri de el, apoi isi arunca privirea in jurul sau cu ochii atintiti dupa acea galeata de care mama lui avea nevoie.
Simti miros de ars.
Fiindu-i teama ca nu cumva ceva din gradinita sa se fi aprins, nascand preludiul unei adevarate tragedii, baiatul se uita atent pe marginea peretilor blocului.
La aproximativ patru metri de dreapta lui, de-a lungul balconului sau chiar, acolo unde peretii cladirii se uneau la 90 de grade, formand o scobitura paralelipipedica in intreaga constructie, o scobitura in care oamenii din bloc isi tineau lucrurile de care rar aveau nevoie, poate chiar si acea galeata tot acolo se afla; baiatul zari o prezenta ascunsa in acel intuneric dens – in acea scorbura nicio lumina artificiala cat de puternica ar fi fost ea, nu ar fi putut patrunde.
Initial simti prezenta necunoscuta, apoi privirea i se izbi de valuri de aburi ce ieseau din acel intuneric. Ciuli urechile si auzi o respiratie greoaie si amenintatoare cum il priveste prin coltul peretelui, propunandu-i sa isi deschida portile in fata terorii ce ii dadea tarcoale.
Baiatul incremeni, uitand de toate acele ganduri frumoase pe care le enumerase in timpul tigarii, simtind cum muschii ii impietresc, cum inima i-o ia razna si cum acea nuanta tulburatoare ii cucereste intregul corp. Ar fi vrut sa fuga, insa ceva il tinea in loc… Acel cineva? Acea “chestie” care i-ar fi suflat in ceafa il tinea impietrit? Stana de piatra…?
Nu se vedea niciun chip, niciun trup, nicio forma dupa acel perete, insa baiatul stia, simtea ca acea entitate exista.
Nu credea in rahaturi…
Dormise in salbaticie de nenumarate ori, insa niciodata nu a trecut printr-o asemenea senzatie, deloc placuta…
-Cine… esti?...
In clipa urmatoare, din acel intuneric, o alta pacla se nastea dintr-o opacitate perfecta, usor-usor conturandu-se intr-o forma cunoscuta. Un chip desenat din intuneric, un chip ascutit de om, din cate se parea, fara par, cu o forma alungita a barbiei. Nu se distingea nicio forma in afara de contur si de cei doi ochi rosii, aprinsi, stralucitori in acea noapte perfecta.
Negru.
Era mai negru decat negrul…
Intuneric.
Iar mirosul acela imputit...
Nu era nimic uman din acel neant opac din care se porneau doua coarne lungi si usor incovoiate, ca de tap. Nu era nimic uman in acel miros. Nu era nimic uman in acel intuneric, si nici in acei aburi care se parea ca sunt singurii ce straluceasc in acel vant racoros de noapte. Nu era nimic uman in acea ipostaza.
De parca lanturile ce ii tineau trupul se evaporara, baiatul o zbunghi inapoi in bloc, impiedicandu-se de sireturile bocancilor militaresti, aterizand in genunchi pe primele trepte intampinate. Nu erau multe… doua… sau trei. Icnind de teama, se ridica de parca obstacolul nici nu ar fi existat, izbind cu putere usa ce dadea in scara blocului. Mai avea doar cativa pasi pana in apartamentul sau, loc in care spera sa se salveze de acea entitate imputita. Cand deschide usa insa, in pragul acesteia se afla un alt val de intuneric, parca la fel de opac si la fel de dens ca cel intalnit in gradinita. Baiatul impietri din nou, privind terifiat.
Icni.

Un val de sange izbi peretele din stanga lui, apoi cativa stropi se preling pe acele trepte. Nu erau multe… doua… sau trei.