marți, 13 iulie 2010

Ea si umbrele de pe tavan - fragment 3

Peretii camerei nu se conturau. Porneau desenati de undeva dintr-o gaura neagra a sistemului solar, se continuau sceptici intr-o realitate bolnava, pentru ca in final, liniile lor patratice sa se piarda intr-un intuneric dens pe care nici el nu reusea sa il distinga de restul voalului negru. Nu era un negru opac decat in colturile imaginii. In restul panoramicului, negrul se prindea in mai multe valori ale densitatii intunecatului, colorandu-se pe alocuri chiar si cu un gri inchis, dar sters, luat ca dintr-o imagine formata de un stroboscop improvizat. O lumina artificiala la care Claudiu nu reusea sa ii distinga sursa aparitiei, izbea unele particule ale imaginii, luminandu-le spasmodic, trecand prin chinuri groaznice pentru a-si face datorita.
Nu reusea sa distinga mare lucru… Era o camera simpla, cufundata intr-un voal de doliu, in mijlocul careia se afla marginea unui, pat nascut din acelasi intuneric dens ce inconjura imaginea. Nu se putea observa dimensiunile lungimii sale, decat marginea acestuia observandu-se ceva mai clar. In stanga lui, era asezat un fotoliu ce cu siguranta nu apartinea camerei, nascut undeva intr-o alta era, iar cel mai important, gol, total diferit de fotoliile din camera tanarului care intotdeauna erau pline de haine purtate sau care urmau sa fie purtate. Gol si cu covertura atent aranjata peste bratele acestuia.
Nu face parte din acest peisaj…
Se parea ca portiunile din peretii ce puteau fi mangaiate cu ochiul liber, nu contineau nici ferestre nici usi ce ar fi putut schimba masele de aer din interior/exterior si nici ce puteau oferi posibilitatea de a iesi din acea incapere.
Abia dupa ce isi plimba ochii cateva momente in jurul sau, Claudiu observa ca portiunea luminata nu era deloc extinsa, pentru ca, desi nu observa decat doua obiecte partiale de mobilier, se parea ca intreaga zona este deja sufocata, aglomerata de lunii si curbe ce desenau anumite forme, necunoscute.
Eu nu fac parte din acest peisaj…
…sau intunericul imploda?
Desi ochii lui priveau, mangaiau acele contururi, Claudiu nu isi putea vedea nicio parte a corpului. Nu isi putea simti nicio miscare ca si cand ar fi fost impietrit intrun suflet, nu intrun trup carnal. Nu avea drept de a-si alege urmatoarele secunde ale exitentei.
De undeva din intunericul asternut peste restul portiunii din pat, o silueta cunoscuta isi facu aparitia, distinsa prin miscari erotice pe care el decat si le-ar fi putut imagina. Cu trupul acoperit doar de lenjerie intima, parul desfacut, chipul machiat strident, privire patrunzatoare a singurului element colorat din tot acel panoramic, si anume, ochii, imaginea Ioanei se misca cu incetinitorul, trupul zvelt sucindu-si membrele ca o felina. Ajunsa in capatul luminat al patului, isi lasa capul pe marginea acestuia, mangaindu-si-l de cearsaful cenusiu al acestuia, lasandu-si formele spatelui curbate peste coapsele ce inca stateau ferme, drepte, pornite de la incheietura genunchilor perpendicular cu asternuturile. Sanii mici si rotunzi i se zareau prin decolteul nu foarte generos, ce urma sa pice. Privirea ei amplifica bataile inimii ale baiatului care inghiti in sec cand privi trupul dezvelit ce isi misca conturul peste acel pat necunoscut. Ar fi vrut sa il atinga, sa il sarute, sa il slaveasca prin cuvinte si miscari subliminale, insa incarnarea sa intro pereche de ochi nu ii dadea voie sa se miste din mijlocul camerei. Ioana isi ridica bustul de pe marginea patului, apoi isi desfacu prin aceleasi miscari senzuale, sutienul negru, pe care il arunca pe fotoliul gol… Isi misca sanii la lovirea ochilor baiatului, apoi isi atinge sfarcurile micute pana acestea se excitara indeajuns de mult cat sa fie observate in bataia luminii slabe ce incepu sa palpaie. Se intindea apoi pe spate continuand sa se mangaie, in paralel tinandu-si ochii atintiti asupra lui Claudiu ce incerca sa gaseasca puterea sa devoreze acea senzatie, sa se miste, sa faca doar cativa pasi catre acel pat cufundat mai mult de jumatate in intuneric, sa atinga corpul iubitei sale, sa il sarute asa cum niciodata nu reusise sa o faca. Acel lant invizibil insa, nu ii dadea voie sa isi miste trupul pe care nici macar nu il vedea. Incerca in gand sa se apropie de marginea patului, sa isi intinda palmele catre formele trupului dezvelit, insa doar aceasta dorinta in sleii de puteri.
In urmatorul moment, din neantul intunecat aflat in spatele fetei, capatul opus al patului, cufundat intr-un negru iesit din comun, isi facura aparitia doua maini masculine, doua brate puternice, conturate intr-o esenta a duritatii, ce se intindeau cu degetele nechezand de narabdare sa atinga marmura sculptata in forma de trup ce se spanzura in dorinta spasmodice peste asternuturile monocolore de pe suprafata patului. Ioana simti aparitia bratelor, isi intoarce privirea catre ele, apoi catre un chip pe care doar ea il zareste, nascut din acel intuneric. Se opri din miscarea si mangaierea trupului pentru a se lasa atinsa de ochii pe care Claudiu nu reusea sa ii observe. Fata se schimba la chip, plecandu-si gandurile in fata sclaviei impuse de catre acel ceva. Intoarce spatele personajului principal al camerei, intorcandu-si brusc atentia catre entitatea din spatele ei ce inca isi flutura mainile catre ea. Sopti ceva… cuvinte pe care Claudiu nu reusi sa le inteleaga, dar care dupa expresia chipului si miscarea trupului pareau ca reprezinta vorbe lingusitoare ce implorau mila si crutare. Degetele noduroase si mizere ale palmelor fara de corp se incordara lungindu-se pana sper chipul ei. Fortata, Ioana isi lasa gura patrunsa de degetul aratator al entitatii, mulandu-si apoi buzele intr-un stil erotic disperat, ca intr-o partida de sex oral. Fiecare deget murdar al mainii ii patrundeau buzele lasandu-se supte intr-un mod umed si scarbos vreme de cateva clipe. In final, degetele straluceau, iar mizeria umpluse cavitatea bucala a fetei. Dupa, Ioana isi pleca privirea undeva peste suprafata patului, in semn de supunere a unei voci ce scuipa vorbe spuse intr-o limba pe care Claudiu nu o pricepea. Era o limba veche, iar vocea intunecata si groasa, ce distorsiona literele si sunetele intr-un mod neplacut. Ioana isi intoarce privirea catre el pentru ultima oara, atintindu-l cu niste ochi plapanzi, parca inlacrimati, apoi isi tari trupul dezvelit in intunericul din capatul opus al patului, undeva intre mainile ce inca se mai miscau in jurul ei, moment dupa care, acestea se retrag in urma ei, continuandu-si probabil un ritual pe care Claudiu si nimeni altcineva nu avea sa il afle vreodata.
Camera ramane goala, nepatrunsa de culoare, de lumina vie, naturala, puternica. Paclele non-colore straluceau spasmodic pregatite parca pentru o explozie inevitabila ce il va afecta in mod direct pe personajul ce ramase singur in mijlocul camerei obscure. Pe fundalul auditiv se auzeau gemete feminine din ce in ce mai puternice ce isi ridicau volumul pentru a se asigura ca tanarul ce inca incerca sa se miste, auzea acele zgomote. Pe langa gemetele Ioanei ce probabil era sodomizata in intunericul ce impiedica ochiul liber sa patrunda peste acel perete, se auzeau si acele rasete sadice a gurii pline de bale excitate, probabil a demonului ce calarea caineste acel trup fin si subtire. Probabil ii strangea pielea cu degetele-i osoase si scarboase, isi atingea trupul paros si respingator de fesele fetei, lovindu-si testiculele de partile intime ale corpului Ioanei. Cu siguranta particule din spumele ce se prelingeau de-a lungul limbii scarboase si lungi, prin coltul buzelor crapate, ajungeau sa se zdrobeasca peste pielea neteda a spatelui fetei, facandu-si loc printre suvitele de par transpirate de chin si de durere.
(Iubeste-ma!!)
(Iubeste-ma!!)
Palmele lui grosolane ii atingeau clitorisul, frecandu-l cu brutalitate pana cand intreaga zona avea sa se invineteasca, pentru ca in final sa isi infiga unghiile mizere si crapata, iscand din gura fetei un tipat terifiat, brutalizat.
(Loveste-ma!!)
(Iubeste-ma!!)
(Loveste-ma!!)
Cealalta palma ii strapunge suvitele negre de par, tragandu-i capul fetei pe spate atat de mult incat puteai avea impresia ca gatul avea sa i se crape, lasand intregul oval sa se rostogoleasca de-a lungul coloanei pana in dreptul feselor, loc in care avea loc contactul dintre acel demon spurcat si trupul odata pur al fetei.
…penisul enorm al diavolului…si…vaginul devastat al sclavei ce inca tipa de placere si durere sub greutatea lui imposibila…
Cateva fire de par (imbaxite ca si parul ei pubian) se lasa smulse de puterea palmelor grosolane ale mutantului ce ii calarea intregul trup intr-o ipostaza animalica, caineasca, anti-divina, pe care doar el o putea aprecia.
(Violeaza-ma!!)
(Violeaza-ma!!)
Avea parca mai multe maini…
Palmele lui circulau pe intreg corpul fetei, atingandu-i chipul, organele genitale, sanii, picioarele, bratele… Mainile ii erau prinse la spate intr-o stransoare a unei singure palme diavolicesti, rece ca gheata si indeajuns de respingatoare. O alta palme paroasa si noduroasa isi introducea degetele adanc in gura fetei, gura chipului strivit in lenjeria patului de catre o alta mana ce ii tinea ceafa intr-o prinsoare la fel de puternica ca cea a bratelor. Sfarcurile sanilor mici si rotunzi ii erau intarite de nenumarate degete de diferite marimi si grosimi, umede de o seva ce nu poate fi descrisa, ce avea un miros la fel de urat ca intreaga atmosfera nascuta de incalzirea excesiva de sudoare a trupului demonului. O penultima palma ii strangea violent pielea feselor ce se indepartau si se tot loveau de pubisul paros al demonului, iar cea din urma mana inca ciopartea clitorisul apoi intregul vagin al fetei.
(Loveste-ma!!)
(Violeaza-ma!!)
(Violeaza-ma!!)
(Tranteste-ma!!)
(Loveste-ma!!)
Penisul monstruos, infasurat in vene inexistente la un trup uman, groase si puternice ce pompau o presiune extraordinara, ii penetra violent anusul, pana la sangerarile de rigoare. Suvite de sange tasneau scuipat printre crapaturile aparute in pielea inrosita, mangaind radacina penisului spurcat de ganduri si durere, prelingandu-se in râulete imprejurul testiculelor imense.
Tipetele fetei erau acoperite de o a doua voce ce exercita gemete de placere sado-masochista si supusa in fata acelei puteri intunecate.
(Saruta crucea!!)
(Saruta-mi mana!!)
(Saruta-mi mana!!)
Iar buzele ei inca mai sugeau buricele acelor degetel, lasandu-si apoi patrunsa gura de nodurile incheieturilor. Varfurile unghiilor mizere ii atingeau inceputul interior al gatului, dandu-i senzatii puternice de voma.
Ioana inghiti in sec, incercand sa nu il dezamageasca…
(Violeaza-ma!!)
(Sodomizeaza-ma!!)
(S O D O M I Z E A Z A – M A ! ! !)
Aproape ca se sufoca in spatele presiunii ce o simtea in ceafa, apasata cu o forta incredibila de acel brat grosolan. Narile ii erau acoperite de mirosul impunator, iar gura ii era ocupata cu “oralitatea” impusa degetelor unei alte maini la fel de dezgustatoare. Mirosul… si gustul… un gust respingator, ce nu putea fi descris sub nicio forma. Nu exista cuvinte pentru a descrie acel gust! Nu exista litere inventate ce ar putea naste acele adjective ce ar creea o imagine clara in mintea oricui asculta sau citeste aceasta relatare! Doar mintea umana, in particular, isi poate contura o impresie pe care, la randul ei, nu o poate descrie…
(Sodomizeaza-ma!!)
(Violeaza-ma!!)
Nici mirosul de putreziciune, nici gustul de carne alterata aflata intr-un stadiu evoluat de descompunere nu putea fi comparat cu ceea ce fata simtea. Parea ca limba avea sa se topeasca intr-un acid emanat de acea atingere, iar dintii incepura a se macina datorita unor impacturi pe care doar ei le puteau percepe. Saliva se dizolvase… iar respiratia devenea aproape imposibila.
Saliva lui inca se scurgea peste coloana ei, formand o adunare de vase lichide spumoase, de culoare nu chiar alba ce se contura (in acea proiectie alb/negru) intr-un gri ceva mai inchis.
Ejacularea va avea loc in interiorul ei, iar spermatozoizii demonului vor fi dati drept hrana antichristului din interiorul uterului fetei.
Ea avea sa dea nastere acelui monstru.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu