Ea si umbrele de pe tavan - fragment 2

Statea lipsit de vlaga la trecerea de pietoni fara vreo preferinta concreta asupra momentelor ce aveau sa vina. Nu era trist. Nici vesel. Se simtea doar un pic obosit. Nu facuse mare lucru in acea zi, dar starea lui de moment ii ingreuna gandirea si toate celelalte simturi existente.
Privea spre semaforul de pe trotuarul opus, asteptand culoarea verde, incruntandu-si in acelasi timp sprancenele, fiind vizibil afectat de Soarele ce tocmai se pregatea sa apuna. Trotuarul de vis-à-vis parea a fi mai aglomerat decat cel pe care se afla tanarul ce continua sa priveasca plictisit undeva in orizontul din fata lui.
Intr-o clipa brusca, culoarea semaforului se schimba, imediat cele doua grupari de oameni, indreptandu-se una spre cealalta.
Tanarul nici macar nu constientizeaza timpul in care parcurge trecerea de pietoni, intr-o noua clipa insignifianta trezindu-se pe partea opusa a drumului.
Nimic din jur nu prezenta oarece interes.
Fara vreun motiv anume, Claudiu parcurge parcul ce se intindea in fata lui, cotind in final spre stanga pentru a intra in Centrul Comercial din centrul orasului. Probabil dorea sa simta aerul conditionat din mall macar pentru cateva minute.
Trecu pragul usilor rotative fara sa isi constientizeze prea clar miscarile.
La acea ora (spre mirarea lui), mall-ul era destul de pustiit, magazinele aflate de-o parte si de alta neavand prea multi clienti care sa bantuie rafturile de incaltaminte si imbracaminte, fie ei si simpli observatori.
De ce…?
Probabil vremea obositoare.
(Ori starea umana)
Un paznic, angajat al firmei de securitate aflata in contract cu sediul comercial, se plimba agale prin perimetrul cladirii, privindu-l pe noul intrat cu ochi mirati, ca si cand ar fi fost primul vizitator al mall-ului din momentul inceperii turei sale.
Claudiu il ignora, mangaindu-l cu o privire dezinteresata, usor incruntata, specifica lui.
In clipa urmatoare, ochii ii sarira asupra unei tinere domnisoare (impropriu spus “domnisoare” pentru ca era cu siguranta mai mare de ani decat el), ce isi legana fundul pasind cu tocurile sale zgomotoase peste mozaicul asezat in parterul cladirii. Era imbracata elegant si foarte incitant. Adevarul e ca avea si ce sa arate… Fusta de culoare inchisa, scurta (cu vreo palma juma’ peste genunchi), mulata peste fundul bombat si extrem de atragator, descoperindu-i niste picioare desenate de un pictor asemanator lui Dumnezeu. Lungi, fibroase, perfecte…
Avea privirea ridicata undeva peste imaginea pe care un biet muritor o putea vedea. Pieptul ii era iesit in fata, facand parca camasa alba prea stramta pentru sanii ei, un pic descoperiti de cei doi nasturi desfacuti. Sacoul ii dadea o aliura sumbra, serioasa, dar foarte senzuala, erotica, atragatoare pentru orice barbat. Mersul ei atragea privirile celor din jur, chiar si privirea lui Claudiu, ale carui ganduri nu aveau o logica anume, formand imagini vag conturate.
La o asemenea capodopera insa…
Baiatul clipi insa de cateva ori (de asemenea, fara vreun sens anume) si demonul şic disparu undeva intr-un magazin de pe partea stanga. Claudiu isi continua drumul, grabindu-se sa iasa pe partea cealalta a mall-ului.
Atmosfera de zi de duminica parea ca pusese stapanire pe intreg orasul.
Putini oameni pe strazi, iar cei ce erau, se plimbau agale, plictisiti si parca un pic prea tristi.
“In cacat… ce mahmureala in orasul asta…” bombani Claudiu infigandu-si un Camel intre buzele sale moi si viu colorate. (Cateva persoane, adevarat, putin considerabile, ii spusesera ca punctul sau forte sunt buzele – moi si senzuale cica – si ochii sai mari si caprui-verzi – ciudat, mai tot timpul erau umflati de somn si injectati de alcool). Isi cauta bricheta pe undeva prin buzunarele blugilor negri.
Nici urma de ea.
Isi scoate tigarea din gura si injura printre dinti, apoi isi continua drumul continuand sa invarta Camelul intre degete.
Mai bantuie in jur de zece minute pe strazile orasului ce se intindeau identice si monotone, slab populate, iar acolo unde totusi apareau chipuri umane, acestea nu afisau deloc o trasatura optimista. Se opri in fata portii casei sale si isi arunca privirea in jurul sau sofisticandu-si gandurile: “Din punct de vedere psihologic… Sfarsitul Lumii e in floare!”
Rade in sinea lui si deschide poarta de lemn stralucitor, fazand destul zgomot incat sa trezeasca cainele intins langa usa, caine ce parea la fel de plictisit ca populatia orasului.
-Zombie! Ce faci, dragule!
Cainele se gudura la atingerea stapanului sau, atintindu-l ca intotdeauna cu o privire umila si respectuoasa.
-Tu nu te-ai plictisit? Nu ai vrea sa fugi d-aici? Sa scapi de haznaua asta?
Cainele parca ii raspunde facand miscari traducatoare.
-Asa ma gandeam si eu, incheie Claudiu deschizand usa casei, pasind rapid pe holul lung si descoperit de ferestre mari (cam 140 de cm), intinse pana in tavan, acoperite pe interior cu perdele albe ce maturau podeaua.
Se descalta, aruncandu-si bocancii undeva in stanga holului in dreptul unei usi mai putin folosita in acea casa, nu pentru ca usa ascundea vreo camera obscura, ci pentru ca era de-a dreptul inutila. In spatele ei se intindea un alt hol ce era folosit mai mult ca debara, iar din incapere se putea ajunge in camera parintilor sai, camera ce avea si o a doua intrare.
Baiatul intotdeauna a fost de acord ca arhitectura casei a fost creeata de catre un om speriat de sfarsitul lumii. Prea multe usi, toate cu posibilitatea de a fi incuiate.
Pff…
(Ce vrajeala)
Deschide usa din dreptul sau, intrand astfel direct in sufragerie, loc in care fu intampinat de catre mama lui ce iesise din bucatarie cu un sort portocaliu atarnat de trupu-i imbatranit si plinut, si cu o carpa imbibata in miros si resturi de mancare cu care se stergea pe maini (unde e logica daca era deja murdar?).
-Iar o sa ma impiedic de bocancii tai?
-Da, mama, raspunde baiatul. Daca nu esti atenta, te vei impiedica. E logic!
-Fi-ti-ar logica… Dar e asa greu sa ii asezi si tu frumos langa restul incaltamintii?
-Ce-ai de mancare? Imi este foame…
-Schimbi subiectul, ai?
-Nu mai mi-e foame. Unde e tata?
-Dincolo. Se uita la televizor.
Claudiu isi indreapta privirea catre usa dinspre dormitorul parintilor si striga:
-Mai lasa, tata, televizorul ala, ca o sa te tampesti! Esti manipulat! Ma-ni-pu-lat! repeta baiatul pe silabe, zambind strengareste.
Din cealalta camera nu se auzi nici-un raspuns peste fundalul zgomotului facut de prea-normalul buletin de stiri ce se difuza la acea ora.
Apoi se intoarce catre mama lui, care pasea pragul catre bucataria imbibata in aburi si miros de mancare, pe care Claudiu il recunoscu dar nu il putea percepe in totalitate.
-Sa-mi prajesti niste cartofi!
-Dar fac mancare, mancare normala, mancare pe care ar trebui sa o simti si tu. Nu te-ai saturat de atatia cartofi prajiti? O sa iti faci stomacul ala franjuri!
Claudiu iese din nou pe hol, fara sa ii raspunda, facand stanga catre celalalt capat al holului, capat in care se aflau scarile catre etajul casei. Inainte sa le urce, se opri la baie (construita ca fiind primul lucru inteligent la acea casa, sub treptele ce duceau la etaj) pentru a-si spala chipul cu un pic de apa rece.
(Poate asa avea sa iasa din plictiseala aia nenorocita)
Se privi apoi cateva secunde in oglinda amirandu-si trasaturile. Trebuia sa recunoasca, avea tendinte narcisiste. Isi mangaie parul negru de pe barbie, incercand sa il indrepte. Niciodata nu il filase corect, de aceea tot timpul parea ca trage spre dreapta. Renuntase la mustata de multa vreme si era mandru de alegerea lui. Ii statea bine doar cu barbia acoperita. Isi desfacu parul, apoi si-l periaza intr-un mod feminin (ceva mai brutalizat, desigur), isi privi varfurile incercand sa isi dea seama cat de tocite sunt si cat ar trebui sa mai taie din coama lui, apoi si-l prinde la loc in coada, lasand-o sa curga de-a lungul coloanei. Ochii mari si caprui (ce in acel moment straluceau un pic spre verde) ii pareau obositi, pometii ii erau usor umflati si parca dungi de cearcane se nascusera pe suprafata acestora.
Nasul.
Il enerva nasul.
In urma cu cativa ani, observase devierea de sept a nasului. Niciodata nu ii placuse nasul. Era cocosat si in unele momente parea ca nara stanga este mai mica decat cea dreapta.
In rest, era mandru de trasaturile sale. Avea o piele a chipului fina, pe suprafata careia nu crestea prea multa barba. Doua randuri de gropite se intindeau de fiecare data cand zambea, iar ochii, desi in majoritatea timpului erau incruntati de sprancenele intunecate, puteau deveni blajini si linistitori.
-Ce mai?! Sunt barbat bine!
(Rade)
Iese din baie, lasand usa sa curga dintr-o simpla miscare, nu prea fortata, apoi urca treptele catre etajul casei. Deschide prima usa, ce dadea intr-un salon mai mare decat sufrageria de la parter, il parcurge plictisit, pentru ca in final sa intre in camera sa micuta, parca invers proportionala cu inaltimea si constitutia sa. Depasea cu putin 1,80 si avea un trup destul de solid, rezultat ai celor patru ani de handbal finalizati undeva prin mijlocul liceului. Nu se putea lauda cu cine stie ce fibra musculara, de fapt, el fusese chemat in echipa de handbal datorita picioarelor sale groase, si intr-adevar, ceva mai puternice. Nu avea insa cine stie ce forta, lucru ce il facuse sa se lase de sport. Imediat dupa, incepuse sa se ingrase un pic, ajungand in acel moment cu ceva burta de la berea pe care o tot gusta cand iesea in oras. Nu era nici prea gras, nici slab. Din spusele unora era numai bine.
(Probabil…)
Isi arunca tricoul undeva pe fotoliul din coltul luminat al camerei, apoi porneste unitatea computerului asteptand ca monitorul sa o prinda din urma.
Ramane apoi proptit in mijlocul camerei admirand incaperea. Era cam tot ce ii trebuia. Daca priveai dintr-un anumit punct, parea mai mult ca un hol. Nu avea mai mult de doi metri in latime (poate nici p-aia nu-i avea), insa excela prin cei sase metri jumatate-sapte in lungime. Dintr-un alt punct de vedere, camera era de fapt o modificare a balconului, modificare placuta ce-i drept. Tavanul se afla in picaj, micsorand randul de trei ferestre scurte ce luminau doar centrul camerei, capatul patului, computerul si latura opusa aflandu-se in intuneric total. Computerul era suspendat la doar o jumatate de metru inaltime, pe o masuta din lemn maroniu-inchis, exact langa capatul patului. Peretii erau impodobiti cu steaguri nationaliste si afise anti-homosexualitate, anti-cotropire, anti-poluare si (preferatele lui) anti-manele. Usa se afla chiar la mijlocul peretelui, in stanga ei aflandu-se un fotoliu si o mini-biblioteca in care Claudiu isi tinea cursurile pentru facultate si romanele ce ii trezeau cu adevarat interes. Undeva intr-un sertar uitat si prafuit, se afla o mini-colectie a revistelor Heavy-Metal Magazine, Enciclopedia si Fenomene Paranormale. Din cand in cand le mai rasfoia, insa doar atunci cand era cu adevarat plictisit ori melancolic. Intr-un colt al capatului opus, se afla un mic cuier in jurul caruia zaceau cateva haine mototolite.
Era chiar mizerie in acea camera. Neplacut…
-…dar ce sa fac?
Se tranti in pat si inchide ochii.
In urmatoarea zi incepea anul doi de facultate.
Amintiri recente, foarte neplacuta ii invadara mintea, insa noul inceput il imbarbata.
Nu vroia sa mai treaca prin ce trecuse. Ii fusese indeajuns stresul si migrenele pe care le suportase in toata acea luna septembrie. Intr-adevar, Wake me up when september ends.
Intrase in luna septembrie, a treia “sesiune” a anului universitar, Claudiu intrase cu opt restante, aproape jumatate din cate ar fi fost posibile. Intr-un mod dramatic, ia doua dintre cele opt examene, trecand la limita numarului de credite anul universitar, lucru ce il face sa nu se mai zbata si pentru celelalte examene, lasandu-le pentru anul ce tocmai avea sa urmeze, neconstientizand insa, ca s-ar putea sa ii vina mai greu. Cu toate astea, niste greseli de trecere in sistem de baza ale secretarelor universitatii, ii dadura baiatului mici palpitatii. Greu de inteles, dar un calcul simplu al numarului de credite era refuzat de birocratele comuniste ce inca tineau scaunul cald si imputit, desi ar fi trebuit sa iasa de multa vreme la pensie. Astfel, pana in urma cu doar cateva zile, nu aflase verdictul adevarat. Cu toate astea nu se agitase prea mult pentru a-si mai lua din examene, stresandu-se doar pentru a-si afirma propriul calcul.
Acele patru saptamani de stres prin care trecuse reprezentase pentru Claudiu un cosmar a carei urma avea sa treaca ceva mai greu. O oboseala ciudata se parea ca ii patrunsese in maduva oaselor, refuzand sa iasa prea curand.
Cu toate astea, abia astepta inceperea noului an universitar.
Nu mai era mult…
Cateva ore.