Contur de Hartie (fragment)

1

Doar in visele sale a sarutat-o…
Niciodata nu a atins-o, niciodata nu a tinut-o de mana, niciodata nu i-a simtit buzele aproape ori respiratia la nivelul pieptului.
Dupa atatea vise, dupa atata amar de vreme, ale lor buze s-au inconvoiat, atingandu-se pentru prima… si ultima oara. O alta dimensiune s-a deschis, intreaga realitate transformandu-se in acel vis pentru care el traia de atatia ani. Si-a lasat sufletul ca sclav pentru prezenta si existenta ei, incercand pentru tot posibilul sa ajunga cea mai importanta persoana din viata fetei.
Acel sarut insa, acea atingere, acea prezenta, toate au fost mult prea scurte.
Se iubeau.
Chiar si cand cerul era innorat ei reprezentau cele doua stele ce intotdeauna vor straluci mai puternic decat orice raza a Soarelui.
Cu toate astea… orice minune dureaza trei zile.
Vocea ei rasuna perfect in orice circumstanta, insa ale lui vorbe niciodata nu au patruns in sufletul fetei. Fecioara din el il impiedica sa arate ceea ce simtea, ceea ce dorea sa creeze alaturi de ea. Pentru prima data, sufletele pereche isi dovedeau existenta.
Cicatricile din trecut insa… nu aveau sa treaca niciodata.
Decaderea acelui inger avea sa isi faca simtita prezenta chiar si in aceasta idila.
Desi visele lui se amplificasera, conducandu-i mintea catre noi ipostaze de genul “pentru totdeauna impreuna”, realitatea ii arata altceva. Moartea ei i-a demonstrat ca nu trebuie intotdeauna ca doi oameni sa se iubeasca pentru a ramane impreuna. Sunt si alti factori ce pot influenta acea legatura oricat de puternica ar fi ea.
Nu a fost de fata atunci cand ea a alunecat catre lumea celor drepti, insa a fost prezent atunci cand s-a aruncat peste sicriul ei prima lopata de pamant. A privit totul cu incetinitorul incercand sa nu se prabuseasca alaturi de ea (chiar daca asta si-ar fi dorit). I-a jurat credinta si de atunci nici-o alta pereche de buze nu l-a mai atins. Nici-o alta privire nu l-a mai desenat. Nici-o alta mana nu l-a mai mangaiat. Nici-un alt trup nu a mai dansat alaturi de el. Nici-o alta voce nu i-a mai luminat fiecare dimineata. Nici-o alta prezenta nu s-a mai aflat peste crestetul aurei sale.
Urmatoarele vise… cosmarul cel de-apoi.
Trupul ei zdrobit se afla intins in neant asteptand ca soferul drumului catre judecata sa isi faca aparitia.
El, isi facu aparitia (ceva cam tarziu…) prinzand un ultim firicel de sange ce se scurgea din coltul gurii ei. Acele buze… Acei ochi… acum erau inchisi si morti.
Se prabusi in genunchi langa trupul sau, simtindu-si ochii iesind din orbite. Isi simti membrele facute din gelatina, iar creierul ii intrase in colaps. Inima ii batea din ce in ce mai puternic, iar bratele incepura a-i tremura. Mimeaza cateva atingeri peste trupul ei, apoi privi haotic in jurul sau, in camera devastata.
Pe coltul biroului, undeva langa tastatura computerului care inca functiona, zacea intinsa o poza ceva mai veche ce contura chipul ei… zambind.
El o ia cu mainile tremurand, privind-o cu ochii bulbucati, iesiti nebuneste din orbite. Intr-unul din colturile acesteia, doua picaturi de sange zaceau asteptand sa se uneasca intr-o pata rosiatica. Baiatul le atinge cu varful degetelor si, in tendinta de a le sterge le intinde pe intreg coltul pozei, formand o roseaţă mazgalita pe un fundal incert.
Era singura poza pe care o putea avea cu ea.
Cu mainile tremurand baga poza in buzunarul de la piept al gecii de piele, apoi se ridica si pasi afara din camera cu aceeasi privire paranoica, lasand cadavrul in mijlocul camerei, asteptand ca medicii legisti si fortele de ordine sa isi faca aparitia. Cu vocea tremurand isi soptea mergand:
-Aceasta despartire niciodata nu a existat… Aceasta despartire niciodata nu a existat… Aceasta…