Nu credeam ca exista cu adevarat acest cosmar. Eu insa l-am ales... sunt momente in care imi place.
Sunt momente in care ma gandesc cu groaza la momentul in care o sa cedez.
Iubesti.
Ce cuvant...
Dupa o prima incursiune in vizualizarea ideologiei acestui cuvant, ar trebui sa te simti deja mai implinit, mai pasnic, mai cu pofta de viata, mai aproape de a deveni un fluture liber ce pluteste (nu la intamplare, desi asta ne place sa credem!!)peste cele mai frumoase imagini si mirosuri. Acest cuvant te poate introduce intr-o lume perfecta, imposibil de ignorat ori de distrus, o lume ce te face brusc sa zambesti.
Ti-ai imagina vreodata ca "a iubi" poate fi cel mai urat cosmar existent?
Nu ma refer la situatiile copilaresti in care un tanar nu isi poate uita iubita, dupa ce, aceasta i-a dat papucii din motive "plictisite"; ci ma refer la situatiile serioase in care tu, ca om (femeie, barbat, nu conteaza - homosexual sa nu fii - ), desi iubesti din tot sufletul, sa nu ai nici-o putere in fata a mai multor suflete ascunse intr-unul singur.
Tu (probabil) crezi pe cine iubesti, pe care dintre acele personalitati, insa nu toate acele chipuri te iubesc pe tine, ci doar unul singur, care va reveni la locul stabilit periodic...
Dar pana atunci?
Acum cititi cuvantul "iubire" privit ca un cosmar.
Da.
Asta e!
Cosmarul incepe cu speranta ca poate intr-o buna zi, dupa mult timp si chin, persoana aia pe care tu o atingi isi va reveni, si personalitatile sale vor muri, ramanand la una singura, cea pe care tu o iubesti. Se continua apoi cu "asteptarea" personalitatii care te iubeste...
Ea... isi intoarce chipurile in fel si chip fara sa isi dea seama ce face. Multipla personalitate era multiple amintiri si multiple cadre care niciodata nu se intersecteaza, iar atunci cand o fac, parca sunt aievea. Tu te obisnuiesti cu ideea si astepti... te gandesti a doua zi de dimineata, dupa o noapte in care oricum nu prea ai dormit, ca poate persoana pe care o iubesti, si-a revenit, si e cea pe care tu o adori (si te adora). Incerci sa iei legatura sfios pentru a vedea daca te inseli sau nu... observi cu stupoare ca inca nu a revenit la personalitatea pe care tu o iubesti.
Si spui... poate maine...
Mai trec zile in care tu, din dorinta de a-i saruta macar o data buzele, astepti ca ea sa isi revina si sa te recunoasca.
Cosmarul cuvantului "iubire" se finalizeaza cum altfel, ca orice cosmar... brusc si cu loc de mai mult.
Realizezi ca ai pierdut ani de zile traind cu o fututa de speranta care te-a adus in cele din urma in pragul auto-distrugerii!! ce prostii vorbesc! De fapt, ai trecut de mult de pragul auto-distrugerii. te-ai auto-distrus! Esti deja cu un picior in groapa. Iar acea persoana iubita este acum in pragul unei alte personalitati care abia daca te cunoaste. Astfel, nu ii pasa de distrugerea ta... Iar daca e in pragul personalitatii care te iubeste, se intreaba ce e cu tine, pt ca nu isi aduce aminte ce a facut in viata ei paralela.
Speranta nu exista, iar daca exista este un lucru rau, deci trebuie facuta sa nu mai existe!!
Astfel, pui in balanta cele bune si cele rele. Cu siguranta, cate ai tras cu ea, cele rele le invinge pe taler pe cele bune, insa ajungi la o alta concluzie: merita putinele momente bune sacrificiul a atator momente rele? DA!
CU SIGURANTA DA!!
Rezultatul?
Ea are probleme psihice cu multipla personalitate dezvoltata in personalitate disociata, iar tu esti un masochist convins!!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
bine spus la final...
RăspundețiȘtergeredeci recunosti?!?!:)))
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereIubirea esuata ne lasa fara speranta,ne arunca in suferinta si agonie, dar in momentul in care ne ridicam devenim mai puternici,mai stapani pe noi,mai ignoranti si rai,nascand ura si dipret.
RăspundețiȘtergeremai silviu dobre,de cand esti tu mai filosof?/:)
RăspundețiȘtergeren-o lua in seama silviu.. s-o regasi in cuvintele mele din postare;)) cunoscand persoana "eu...evident" pot spune ca nu are dreptul sa isi spuna parerea la aceasta postare. Deci, Silviu, da! ai mare dreptate! ne ridicam mai negativisti pt ca ne este frica, teama, scarba de ceea ce s-ar putea intampla. Chiar si in momentele in care "x" materializat in om iti promite ca nimic nu se va schimba dupa sinceritatea ta intr-o forma in fata careia nu poti reactiona (de ex: "esti una dintre cele mai importante persoane din viata mea... te rog, vreau sa stiu totul despre tine"), trebuie sa fii ferm si sa iti aduci aminte ca e o mare vrajeala. Unele lucruri exista pentru a sta cum le e mai bine: moarte! Si uneori stau si fredonez in minte... "I don't know if the truth its always right..." poate ca nu e. Cand te frigi cu ciorba, sufli si in iaurt, deci automat, dupa ce o dai in bara printr-o pura sinceritate sentimentala cu un munte de gheata, la urmatorul munte, chiar daca pe mijlocul sau se afla o cascada de cristal, vei fi la fel de nelinistit si prudent, nascand, precum ziceai, ura si dispret. Unele rani nu se inchid niciodata, iar daca se inchid lasa cicatrici mult prea vizibile... Iar tu, "eu...evident" filosofeaza la acest subiect in momentul in care te vei transforma in om, iar inima ta va fii in stare sa aiba sentimente;) Toate cele bune!!
RăspundețiȘtergerecred ca o pura sinceritate nu il poate face pe celalalt decat sa te iubeasca mai mult...sentimente precum ura si dispretul nu cred ca isi au rostul intr-o astfel de ecuatie...
RăspundețiȘtergere"eu...evident" esti ipocrit/-a! Pura sinceritate am abordat-o si eu, si in urmatoarea jumatate de ora am pierdut tot ce mi-am dorit mai mult... stii prea bn pe cine si ce...
RăspundețiȘtergerenu vei pierde niciodata nimic din cauza purei sinceritati...niciodata..daca ai pierdut ceva sau pe cineva e cu totul din alte cauze si nu pt faptul ca ai dezvaluit tu nu stiu ce secrete intunecate dintr-o alta viata....
RăspundețiȘtergereau murit personalitatile...
RăspundețiȘtergere